Sari direct la conținut

Compania Uber promite schimbări pentru a nu fi interzisă în Germania

HotNews.ro
Taxi Uber, Foto: Daily Mail
Taxi Uber, Foto: Daily Mail

Compania a afirmat că va face modificări pentru a evita interzicerea în Germania, după ce o instanță a decis că unele dintre procesele sale nu au respectat legile locale, informează BBC.

În Germania, aplicația conectează pasagerii la firmele private de autovehicule și taxi, mai degrabă decât șoferii independenți. Însă, compania de transport Taxi Deutschland s-a plâns că unele dintre procesele Uber au încălcat regulile Germaniei cu privire la transportul de pasageri.

Problema ridicată de către aceștia a rezidat în faptul că legea germană spune că șoferii închiriați privați trebuie să se întoarcă la baza companiei lor după finalizarea unei călătorii, dacă nu au o altă comandă.

Șoferii nu au voie să circule sau să parcheze undeva în așteptarea unei noi comenzi. Plângerea a spus că Uber nu a făcut suficient pentru a se asigura că firmele private de închiriere cu care a lucrat au respectat această regulă. Reprezentanții Uber au declarat că vor continua să funcționeze în Germania, în timp ce compania va face schimbări.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro