Sari direct la conținut

Companiile aeriene low-cost se muta pe Otopeni. Preturile raman la fel

HotNews.ro

Aeroportul Baneasa „Aurel Vlaicu”, pe care opereaza majoritatea companiilor aeriene cu preturi reduse, va fi inchis temporar incepand cu data de 10 mai, pentru o perioada de circa doua luni.

Aceasta masura a fost luata din cauza lucrarilor de intretinere la pista aeroportului. Potrivit lui Stefan Mladin, purtatorul de cuvant al Aeroportului „Aurel Vlaicu”, in aceasta perioada toate companiile care opereaza pe acest aeroport isi vor desfasura activitatile pe Aeroportul Otopeni.

Astfel, operatorul Blue Air va zbura, in intervalul 10 mai – 31 iulie, de pe aeroportul Henri Coanda din Otopeni. Florentina Ivan, marketing director Blue Air, a declarat pentru HotNews.ro ca preturile tichetelor vor ramane aceleasi, chiar daca costurile de operare vor fi mai mari.

Reprezentantii Germanwings, cel mai nou operator intrat pe piata care, incepand cu 25 martie, va opera trei curse pe saptamana spre Koln, Germania, de pe Aeroportul din Baneasa, au declarat luni ca in perioada 11 mai – 29 iunie, compania isi va desfasura activitatea pe Aeroportul International „Henri Coanda”.

Pe piata low-cost din Romania sunt prezente companiile Blue Air, MyAir, Wizz Air, SkyEurope si Germanwings. Si alte companii europene, precum EasyJet si Ryanair, si-au anuntat intentia de a lansa curse din Romania in viitorul apropiat. (Dragos Comache)

Nori negri pentru Tarom

Inca un operator low-cost intra pe piata din Romania

Operatorul low-cost Germanwings, parte a companiei Eurowings, care este afiliata la Lufthansa, isi lanseaza operatiunile in Romania incepand cu aceasta luna. Primul zbor va avea loc pe 25 martie, odata cu lansarea programului de vara al companiei. Reprezentantii companiei au precizat pentru HotNews.ro ca existra oferte de zboruri de la Bucuresti la Koln la costuri incepand cu 19 Euro.

Momentan, singura ruta de zbor va fi Bucuresti-Koln-Bucuresti, cu o frecventa de trei curse saptamanal, compania luand in considerare diversificarea ofertei in functie de nevoile pietei.

Compania aeriana, cu sediul general in Koln, se axeaza pe oferirea de rute de zbor catre cele mai importante centre de business europene.

Pentru vara lui 2007, Germanwings ofera zboruri catre 66 destinatii, punctele de plecare fiind alese pe teritoriul Germaniei: Koln, in inima Germaniei, (57 destinatii); Dortmund, in Vest, (5 destinatii); Berlin-Schonefeld (17 destinatii),in Est; Stuttgart in Sud (33 destinatii) si Hamburg (12 destinatii), in Nord.

In prezent, calatorii in interes de afaceri ating 42% din totalul pasagerilor Germanwings. Acesta este unul dintre motivele pentru care compania creste constant numarul si frecventa curselor catre cele mai importante orase europene, Bucuresti fiind cea mai noua destinatie.

Flota Germanwings include 27 de aparate de zbor pentru vara (24 A319 si 3 A320). In ceea ce priveste planurile de dezvoltare, compania si-a stabilit standarde ambitioase pentru 2007 : dupa inregistrarea unei cifre de afaceri de 560 milioane de euro in 2006, Germanwings si-a propus sa creasca cifra de afaceri la peste 600 milioane de euro in 2007.

De asemenea, compania estimeaza un numar de 8 milioane de pasageri in 2007 – in 2006 numarul a fost de 7.1 milioane – si o medie de ocupare a locurilor de 82% anual. (Cristian Covaci)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro