Sari direct la conținut

Companiile pierd sute de milioane de euro, din fondurile europene pe care le-au castigat, din cauza cursului valutar

HotNews.ro, EurActiv.ro

Deprecierea monedei nationale, impreuna cu intarzierea de luni intregi a aprobarii proiectelor depuse pentru finantare din fonduri structurale, au condus la un rezultat catastrofal din perspectiva companiilor private. Conform estimarilor HotNews.ro, folosind cursul de schimb oficial al Uniunii Europene, acestea au pierdut intre 8 si 18% din sumele castigate.

Presedintele Traian Basescu a declarat ca in bugetul de stat exista acum 1,8 miliarde euro, primite ca avans din fondurile structurale europene, din care au fost utilizate numai 200 milioane de euro, pana in prezent.

De aici reiese ca 1,6 miliarde euro stau inca in trezorerie, cuminti, urmand sa fie platiti, candva, beneficiarilor, atentie! in RON – asa cum prevad contractele de finantare.

Beneficiarii pierd. Cele mai multe proiecte ale companiilor private, depuse la inceptul anului 2008 pentru evaluare, nici nu au fost semnate inca, ce sa mai vorbim de demararea proiectelor. Asa cum se stie, cand incep intocmirea proiectelor, beneficiarii isi fac bugetul raportat la euro – din cauza ca echipamentele si serviciile de pe piata, mai ales daca e vorba de tehnologie sau utilaje performante, au preturile in euro.

Curs InforEuro:

ianuarie 2007: 3,3980 RON/EUR

iulie 2007: 3,1666 RON/EUR

iulie 2008: 3,6518 RON/EUR

ianuarie 2008: 3,6083 RON/EUR ianuarie 2009: 4,02 RON/EUR

http://ec.europa.eu/budget/inforeuro

Pentru a obtine o estimare cat mai corecta, vom utiliza in calcule cursul oficial al Uniunii Europene „InforEuro” si, dupa cum se poate observa, acesta este uneori diferit de cursul BNR si de cursul de schimb practicat pe piata.

Cazuri concrete:

1. Microintreprinderi – Domeniul de interventie 4.3, Programul Operational Regional

Proiect de 280.000 euro, intocmit in luna aprilie 2008, care va fi semnat in luna februarie 2009. Este vorba despre 400 de proiecte la nivel national.

  • Curs InforEuro aprilie 2008: 3,7
  • Curs InforEuro ianuarie 2009: 4,02
  • Pierdere suportata de beneficiar: 0,32 bani x 280.000 euro= 89.600 lei = 22.288 euro , aproape 8% din valoarea proiectului.

Vezi articolul integral pe EurActiv.ro

UPDATE : MFP : „Sumele neutilizate se afla in Trezoreria Statului”

Ministerul Finantelor Publice a transmis raspunsuri la intrebarile transmise de HotNews.ro-EurActiv.ro. Astfel, potrivit informatiilor MFP, prefinantarea din Fonduri Structurale si de Coeziune aferenta anului 2008 este de 648 milioane euro si aceasta s-a adaugat celor 421 miloane euro, avansate in 2007. Aceste sume au fost virate Romaniei in mai multe transe, de regula pe fonduri si programe.

Pana la 31 decembrie 2008, au fost realizate plati de circa. 200 mil. euro, reprezentand atat prefinantare acordata beneficiarilor, plati intermediare, precum si suma virata catre Fondul European de Investitii pentru derularea programului JEREMIE, mai arata informatiile transmise de MFP (vezi documentul cu informatile transmise de MFP in articolul de pe EurActiv.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro