Compensarea prețului la carburanți ar putea reveni / În ce condiții Guvernul va acorda 50 de bani/litru
Guvernul ia în calcul să reintroducă schema de compensare cu 50 de bani la carburanți când prețurile vor ajunge la nivelul la care s-a luat decizia data trecută, au declarat joi pentru HotNews.ro surse guvernamentale. La finalul ședinței de Guvern, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că statul va interveni dacă e nevoie, dar că nu vrea să seteze un plafon și false așteptări.
Sursele guvernamentale au precizat joi, înainte de ședința de Guvern, că dacă s-ar reintroduce măsura de compensare cu 50 de bani la carburanți, aceasta se va face la început tot pentru o perioadă de 3 luni.
Câciu: Guvernul va interveni dacă lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă. Nu suntem în acea zonă la acest moment
La finalul ședinței de Guvern, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a confirmat că autoritățile iau în calcul o reintroducere a schemei de compensare cu 50 de bani la carburanți. Totuși, întrebat dacă momentul ar putea fi atunci când prețurile trec peste 9 lei la motorină, spre exemplu, ministrul a evitat să dea ca sigur un astfel de scenariu.
- „S-a intervenit atunci când lucrurile au ajuns la o limită de insuportabilitate. Pot să vă spun un singur lucru: acest Guvern va interveni dacă lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă sau într-o zonă care să nu poată fi sustenabilă pentru economie și cetățeni. La acest moment când discutăm, lucrurile nu sunt în acea zonă.
- Și putem să ne uităm la luna februarie 2022, când au început prețurile să se ridice foarte sus, dar trebuie să ne uităm și pe piața petrolului și pe piața combustibilului, sunt mai multe elemente care trebuie luate în calcul și vom vedea. Când va fi cazul Guvernul va interveni, vă asigur. Se va face un calcul și se va vedea cum și cât se poate susține.”, a declarat Adrian Câciu.
Întrebat dacă măsura ar putea fi reintrodusă când motorina trece de 9 lei, așa cum era situația la 30 iunie, cu o zi înainte de intrarea in vigoare a schemei guvernamentale, Câciu a evitat un răspuns categoric.
- „Nu aș vrea să setăm un plafon, ca să nu creăm o așteptare. Vă asigur că avem tot ce este necesar ca nivel de referință dar nu vrem să setăm public pentru că creăm o așteptare falsă. Poate să fie mai rapidă intervenția dacă lucrurile se manifestă de o volatilitate mai accelerată. Dinamica econommică este cea care comportă răspunsul de la Guvern.”, a spus Câciu.
Ce prețuri erau la motorină și benzină cu o zi înainte de compensarea cu 50 de bani și ce prețuri sunt acum
Guvernul a introdus compensarea cu 50 de bani la litrul de benzină și motorină în data de 1 iulie 2022, fiind o măsură voluntară, susținută financiar în mod egal de la bugetul de stat și de operatorii de benzinării.
Măsura, luată inițial pentru trei luni, a fost prelungită în septembrie până la 31 decembrie.
- Prețul mediu al unui litru de benzină era de 8,65 de lei la 30 iunie 2022 și a scăzut la 8,17 lei în data de 1 iulie, prima zi în care s-a introdus măsura de compensarea cu 50 de bani la carburanți, potrivit datelor Peco-online.ro.
- Prețul mediu al unui litru de motorină era de 9,22 lei la data de 30 iunie 2022 și a scăzut la 8,73 de lei în data de 1 iulie 2022.
La finele lunii decembrie 2022, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că măsura de compensare cu 50 de bani a prețului la carburanți nu va mai fi valabilă începând cu 1 ianuarie 2023, dar că ar putea fi reintrodusă în anumite condiții.
- „Compensarea prețului la carburanți, dacă inițial părea că nu va produce efecte, constatăm că a fost o măsură bună. Trebuie să anuntam că de la 1 ianuarie nu va mai funcționa. În masura în care prețurile vor avea o evoluție care să depășească puterea de cumpărare și susținere a cetățenilor o vom aplica din nou”, a spus atunci premierul.
Între timp, prețul mediu al unui litru de benzină a ajuns la 6,59 de lei la data de 25 ianuarie 2023, iar prețul mediu al unui litru de motorină a ajuns la 7,74 de lei, potrivit Peco-online.ro.