Complexul Energetic Oltenia intentioneaza sa atraga 400 de milioane de euro din listarea a 15% din actiuni pe bursa
Necesarul de investitii a Complexului Energetic Oltenia este de circa 1,2 miliarde de euro, a declarat Constantin Balasoiu, director in cadrul Complexului Energetic Oltenia cu ocazia conferintei „Sistemul energetic al Romaniei la rascruce”, organizata de Ziarul Financiar. Potrivit acestuia, diferenta intre sursele proprii de investitii si necesar ar fi de 400 de milioane de euro, suma care ar putea fi atrasa prin listarea la bursa.
Balasoiu a precizat ca ar putea fi lansata anul viitor o oferta publica initiala pentru vanzarea a 15% din actiuni, urmand sa fie atrasa suma de 400 de milioane de euro.
Guvernul s-a angajat fata de Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Europeana sa vanda pana in prima parte a anului viitor, prin licitatie publica, pachetul majoritar de actiuni al Complexului Energetic Oltenia.