Sari direct la conținut

Comportament mixt

Romania Libera

Pe parcursul sedintei de miercuri piata bursiera a avut un comportament mixt. Deschiderea s-a facut pe crestere semnificativa cel mai probabil ca urmare a semnalelor pozitive importante venite dinspre pietele externe pentru ca in seara precedenta indicii americani au inchis ziua cu aprecieri importante, iar la inceputul zilei indicii europeni aveau la randul lor o tendinta de apreciere.

Interesul investitorilor a fost ridicat in primele zeci de minute de la deschiderea sedintei, volumul de tranzactionare fiind destul de bun pe majoritatea emitentilor importanti. SIF-urile se apreciau aproape toate cu peste un punct procentual, iar titlurile petroliere si bancare aveau de asemenea o evolutie pozitiva sau cel mult neutra.

Treptat, insa, sentimentul pozitiv s-a mai risipit, ordinele de cumparare au devenit mai rare si pe cantitati mai reduse, iar piata a intrat intr-o perioada de apatie. In acest context au inceput sa se manifeste in piata vanzatori ceva mai puternici pe segmentul SIF-urilor, asa ca incepand cu a doua jumatate a zilei acestia au preluat controlul si au inceput sa impinga cotatiile in jos.

Ceilalti emitenti din alte sectoare de activitate au ramas pe o tendinta pozitiva, chiar daca mai redusa ca amploare. Putem spune ca doar in cazul sectorului financiar piata a inchis pe o tendinta predominant descendenta, in cazul celorlalte sectoare evolutia cotatiilor fiind mixta sau chiar pozitiva.

Asa se face ca la final de zi indicele BET-FI afisa o scadere de 1,58%, in vreme ce BET arata o evolutie neutra (±0,05%), iar BET-C se aprecia cu 1,49%. La cresterea indicelui BET-C a contribuit hotarator evolutia pozitiva a titlurilor Oltchim, care s-au apreciat si miercuri cu aproape 15%, urcand pana la nivelul de 1,48 lei.

Pe segmentul petrolier am avut o evolutie pozitiva atat pentru Rompetrol Rafinare Constanta, care a crescut cu 2,48% pana la pretul de 0,1240 lei pe actiune, cat si pentru Petrom, care s-a apreciat cu 1,85%, revenind la nivelul de 0,55 lei.

de Iulian Panait, analist KDT Invest

integral in Romania Libera

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro