La moartea Papei Francisc, o comunitate din România, care nu e neapărat cea a catolicilor, îl plânge deschis. Papa a fost primul care le-a cerut iertare unora dintre cei mai nevoiași dintre cetățenii români

Când a fost, în 2019, în România, Papa Francisc a intrat într-unul dintre cele mai sărace cartiere ale orașului transilvan Blaj. Și nu doar că a intrat, dar a ținut un discurs încremenitor, pe care niciun înalt prelat nu-l mai rostise în România. El și-a cerut scuze romilor, pentru că au fost făcuți robi, umiliți și exploatați de către biserică. „Un gest de umanitate dincolo de puterea noastră de înțelegere”, spun astăzi, într-un dialog cu HotNews, câțiva reprezentanți ai comunității rome din România.

La finalul vizitei sale în România, Papa Francisc le-a cerut iertare romilor pentru „momentele în care au fost discriminați și maltratați”. El a făcut acest gest într-un cartier din oraşul Blaj în care trăiesc în jur de 3.000 de oameni, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii rome pentru a vorbi despre problemele lor. Doi ani mai târziu, a repetat gestul şi într-un ghetou din Košice, un oraş în estul Slovaciei, lângă graniţa cu Ungaria.

Activiştii Gelu Duminică şi Ciprian Necula vorbesc astăzi, pentru publicul HotNews.ro, despre însemnătatea gestului papei Francisc şi despre lecţiile pe care le au de învăţat şi clericii de alte confesiuni din cuvintele rostite de părintele de la Vatican în România.

• Ciprian Necula este activist pentru drepturi şi libertăţi, doctor în sociologie, profesor asociat SNSPA și președintele Roma Education Fund.
• Gelu Duminică este sociolog și activist român de etnie romă, profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București.

„Am totuşi o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor şi a maltratării suferite de comunităţile voastre. Istoria ne spune că nici creştinii şi nici chiar catolicii nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aş vrea să vă cer iertare. Cer iertare, în numele Bisericii, Domnului şi vouă pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greşită, cu privirea lui Cain şi nu cu cea a lui Abel, şi nu am ştiut să vă recunoaştem, să vă preţuim şi să vă apărăm în specificitatea voastră”, a afirmat papa Francisc, la Blaj, în comunitatea de romi greco-catolici din cartierul „Barbu Lăutaru”, în iunie 2019. 

„Un gest de iertare în cel mai profund mod creştinesc”

În opinia activistului Ciprian Necula, gestul făcut de Papa Francisc a fost unul „reparatoriu”. 

„Europa are o datorie morală faţă de romi, având în vedere că toate statele au cunoscut forme de agresivitate şi opresiune faţă de romi: la noi au fost sclavi, în statele occidentale au fost alungaţi. E o istorie negativă, iar papa Francisc e printre primii înalt prelaţi ai omenirii care au recurs la un asemenea gest. Un gest de iertare în cel mai profund mod creştinesc”, spune Ciprian Necula.

El crede că reconcilierea istorică este esenţială pentru îmbunătăţirea imaginii din prezent a comunităţii rome: „Gestul lui Papa Francisc e unul de umanitate dusă la un nivel dincolo de puterea noastră de înţelegere. Pentru mine, acest gest vorbeşte despre reconciliere. Nu poţi să te-aştepţi ca romii să fie bine astăzi fără să depăşim perioadele istorice prin iertare reciprocă. Or, iertarea şi iubirea reprezintă fundamente ale creştinătăţii. Lecţia sa e şi pentru noi, ortodocşii, dar şi pentru unii dintre penticostalii care folosesc acum asociaţii ale extremei drepte în scop politic”, mai spune activistul.

„E un prim pas spre o reconciliere istorică”, spune şi Gelu Duminică despre discursul suveranului pontif de la Blaj. 

„Papa a fost un reprezentant al celor dezavantajaţi şi a încercat să vorbească despre Biserica pentru toţi, reamintind că în faţa lui Dumnezeu suntem egali, iar cei care erau odată huliţi ar trebui să fie astăzi parte din Ea. Dar, ca să poţi să construieşti, trebuie mai întâi să te căieşti. Or, iertarea păcatelor vine doar odată că pocăinţa şi, având în vedere că în lumea creştină au existat slavie, abuzuri, Holocaust împotriva romilor, e un gest creştinesc ca reconcilierea să înceapă cu un gest care cheamă la iertare”, spune sociologul. 

Lecția dată de Papa Francisc

Ciprian Necula crede că gestul papei Francisc ar trebui urmat şi de reprezentanţii ortodocşi ai Bisericii. „În cazul robiei de 500 de ani a romilor pe teritoriul românesc, liderii BOR nu şi-au cerut iertare pentru forma de dezumanizare la care Biserica nu doar că a contribuit sau a tolerat-o, ci a fost un actor principal, fiind unul dintre oponenţii dezrobirii. Patriarhia a decis însă să tacă pe acest subiect, deşi chiar eu am scris nenumărate scrisori, am făcut chiar pomeni pentru victimele pe care Biserica le-a făcut în timpul robiei”, crede Necula.

„Ar trebui doar să recitească Cuvântul lui Dumnezeu!”, spune şi Gelu Duminică despre reprezentanţii celorlalte culte religioase. 

„Sper din tot sufletul ca toţi reprezentanţii Bisericii să înţeleagă că Dumnezeu ne-a creat pe toţi la fel. Şi că iertarea e primul gest pe care trebui să-l faci faţă de semenii tăi. Faptul că ei n-o fac spune ceva despre ei. Nu cred că, dacă Biserica şi-ar cere scuze pentru cei 500 de ani de sclavie, romii ar duce-o neapărat mai bine. Dar ştiu sigur că ar ajuta la înţelegerea dintre noi. Pocăinţa înseamnă că-ţi recunoşti păcatul, că nu-l mai faci şi că-l spui tuturor: «Am fost păcătos, dar Dumnezeu m-a ajutat!». Faptul că ei nici măcar nu recunosc păcatul e regretabil. Lumea pot s-o mintă, dar pe Dumnezeu n-au cum”, spune Gelu Duminică. 

Mesajul integral al Papei Francisc la Blaj

Mesajul Papei Francisc a fost preluat şi de presa internaţională. Reuters a scris că „Papa cere iertare pentru maltratarea istorică a romilor”, iar BBC şi Associated Press au punctat că suveranul pontif a vorbit despre „discriminarea romilor”. 

„Dragi frați și surori, bună ziua!

Sunt bucuros să vă întâlnesc și vă mulțumesc pentru primirea voastră. Tu, părinte Ioan, nu greșești în a afirma acea certitudine pe cât de sigură pe atât de uitată adesea: în Biserica lui Cristos este loc pentru toți. Biserica este loc de întâlnire, și trebuie să ne amintim de acest lucru nu ca un frumos slogan, dar ca făcând parte din cartea noastră de identitate, în calitate de creștini. Ne-ai amintit de aceasta, dându-l ca exemplu pe Episcopul Martir Ioan Suciu, care a știut să dea expresie, prin gesturi concrete, dorinței lui Dumnezeu Tatăl de a se întâlni cu fiecare persoană, în prietenie și împărtășire. Evanghelia bucuriei se transmite în bucuria întâlnirii, fiind conștienți că avem un Tată care ne iubește. Priviți de El, înțelegem cum să ne privim între noi. Cu acest spirit am dorit să vă strâng mâinile, să vă privesc în ochi, să vă las să intrați în inima mea, în rugăciune, încrezător că voi avea și eu un loc în rugăciunea voastră și în inima voastră. 

Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor și a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, și nici chiar catolicii, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare – în numele Bisericii Domnului și vouă – pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră. Pentru Cain nu contează fratele său. Prin indiferență alimentăm prejudecăți și instigăm la ură. De câte ori nu judecăm în mod nechibzuit, folosind cuvinte care rănesc, cu atitudini care seamănă ură și creează distanțe! Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte. Nu suntem creștini pe deplin, și nici măcar umani, dacă nu știm să vedem persoana înainte de acțiunile sale, înainte de judecățile și prejudecățile noastre. 

În istoria omenirii, există mereu atât Abel, cât și Cain. Există mâna întinsă și mâna care lovește. Există deschidere la întâlnire și închidere din cauza conflictelor. Există primire și există excludere. Există acela care vede în celălalt un frate și cel care-l vede ca o piedică pe drumul său. Există civilizația iubirii și există civilizația urii. În fiecare zi trebuie să alegem între a fi Abel sau Cain. Ca în fața unei răscruci de drumuri suntem chemați să facem o alegere decisivă: să parcurgem calea împăcării sau cea a răzbunării. Să alegem calea lui Isus! Este o cale mai istovitoare, dar este calea care conduce la pace. Și ea trece prin iertare. Să nu ne lăsăm duși de valul răutăților care ne macină înăuntrul nostru: fără ranchiună! Deoarece niciun rău nu îndreaptă un alt rău, nicio răzbunare nu dă satisfacție nedreptății, niciun resentiment nu face bine inimii, nicio închidere în sine nu apropie.

Dragi frați și surori, voi, ca popor aveți un rol de protagoniști pe care să vi-l asumați;  nu trebuie să vă fie frică să împărtășiți și să oferiți acele caracteristici specifice vouă care vă definesc, care marchează drumul vostru, și de care avem atât de mare nevoie: valoarea vieții și a familiei, în sens larg (veri, unchi, …); solidaritatea, ospitalitatea, ajutorul, sprijinul și apărarea celor mai slabi din comunitate; valorizarea și respectul celor în vârstă; simțul religios al vieții, spontaneitatea și bucuria de a trăi. Să nu privați societatea în care vă aflați de aceste daruri, dar să fiți disponibili și să primiți toate acele lucruri bune pe care ceilalți vi le pot oferi și aduce. De aceea doresc să vă invit să mergem împreună, acolo unde sunteți, în construirea unei lumi mai umane, trecând peste temeri și suspiciuni, lăsând să cadă barierele care ne despart pe unii de alții, alimentând încrederea reciprocă în căutarea răbdătoare și nicicând zadarnică a fraternității. Să ne angajăm să mergem împreună, cu demnitate: demnitatea familiei, demnitatea de a ne câștiga pâinea cea de toate zilele – aceasta te face să mergi mai departe – și demnitatea rugăciunii. Mereu privind înainte (cf. Întâlnirea de rugăciune cu poporul Rom și Sinti, 9 mai 2019).

Aceasta este ultima întâlnire din cadrul vizitei mele în România. Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum mă întorc acasă îmbogățit, luând cu mine locuri și momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele și vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulțumesc și vă duc cu mine! Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugați pentru mine! Mulțumesc!”