Sari direct la conținut

Concert a cappella cu Corul Academic Radio

HotNews.ro
Concert coral la Sala Radio, Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Concert coral la Sala Radio, Foto: Orchestrele si Corurile Radio

Sub titlul Eseu coral… Timpul culorilor de toamnă, marţi, 29 noiembrie (19.00), Corul Academic Radio prezintă un eveniment special: primul concert corala cappella, pregătit şi derulat sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Ţutu.

Evenimentul de la Sala Radio propune publicului bucureştean un repertoriu divers, acoperind lucrări ce aparţin unor compozitori de la Bruckner, Mendelssohn şi Reger, până la Brahms, Bartok şi Barber, reprezentative pentru paleta repertorială complexă a Corului Academic Radio, dezvoltată în cei 75 de ani de activitate, aniversaţi în 2015.

Activitatea dirijorală a lui Ciprian Ţuţu cuprinde evenimente diverse, de la spectacole de operă, până la concerte a cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi străinătate. Din anul 2000, acesta este dirijor al Corului “Gheorghe Dima” din Braşov, ipostază în care a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii ”Dmitri Şostakovici” din Sankt-Petersburg (în program: oratoriul Matthäus Passion de Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană: oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi. Din anul 2012 ocupă funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, de-a lungul celor patru stagiuni pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituţiei în peste 100 de spectacole. S-a aflat şi la pupitrul orchestrei instituţiei, dirijând în perioada 2013-2015 un număr de 7 gale sau concerte de arii şi coruri din opere. În anul 2011 a devenit membru al cvintetului vocal Anatoly, alături de care participă la concerte, recitaluri, festivaluri şi concursuri în ţară şi străinătate. În anul 2013 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar în 2015 a absolvit cursurile postdoctorale din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro