Sari direct la conținut

Concertul Led Zeppelin a fost amanat

HotNews.ro

Concertul de revenire din Londra al trupei Led Zeppelin a fost amanat cu doua saptamani din cauza ca chitaristul Jimmy Page si-a fracturat un deget de la mana, informeaza bbc.com.

Stabilit initial pentru data de 26 noiembrie, concertul in memoria lui Ahmet Ertegun, fondatorul casei de inregistrari Atlantic Records, a fost reprogramat pentru data de 10 decembrie.

Page a declarat ca regreta amanarea, insa aceasta este necesara pentru ca sa se refaca. Page s-a accidentat saptamana trecuta, iar medicii i-au recomandat sa nu mai cante la chitara timp de trei saptamani. Purtatorul de cuvant al trupei nu a dezvaluit care deget a fost fracturat sau cum s-a intamplat incidentul.

Chitaristului i s-a spus ca daca va urma intocmai sfaturile medicale, va fi capabil sa inceapa repetetiile in jurul datei de 23 noiembrie.

Jimmy Page a declarat: “ Led Zeppelin a avuit intotdeauna standarde ridicate in ceea ce priveste starea componentilor. Aceasta amanare ne va permite sa interpretam la nivel foarte inalt, asa cum noi si fanii nostri am fost obisnuiti.”.

Chitaristul Jimmy Page, solistul Robert Plant si basistul John Paul Jones nu au mai cantat impreuna din 1988.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro