Sari direct la conținut

Concurenta a aprobat preluarea Unita de catre Uniqa, actionarul majoritar al Astra ameninta cu masuri legale pe austrieci

HotNews.ro

Consiliul Concurentei a anuntat luni autorizarea preluarii Unita Vienna Insurance Group de catre asiguratorul austriac Uniqa Versicherungen AG. Pe de alta parte, compania condusa de omul de afaceri Dan Adamescu, Nova Trade, actionar majoritar al asiguratorului Astra, sustine ca va recurge la masuri legale pentru ca austriecii de la Uniqa au incalcat obligatiile care le reveneau dintr-un contract cu firma, prin preluarea Unita. In urma cu cinci zile, Uniqa, care detine in prezent 27% din actiunile Astra, a anuntat ca renunta la preluarea restului de actiuni al asiguratorului, ca urmare a esecului negocierilor privind pretul tranzactiei.

Disputa dintre Uniqa si Nova Trade, compania detinuta de omul de afaceri Dan Adamescu, s-a intetit dupa ce asiguratorul austriac, care in prezent detine 27% din Astra, a anuntat in urma cu cinci zile ca va renunta la preluarea restului actiunilor acestei companii, ca urmare a esecului negocierilor legate de valoarea tranzactiei.

Nova Trade ameninta cu instanta Uniqa

Astfel, potrivit NewsIn, Nova Trade a dat duminica un comunicat in care ameninta va recurge la masuri legale pentru ca austriecii de la Uniqa au incalcat obligatiile care le reveneau dintr-un contract cu firma, prin preluarea companiei Unita.

In comunicat se mentiona ca, potrivit contractului, Nova Trade si Uniqa Group Austria au obligatia ca pentru orice achizitie in Romania a unei companii care opereaza pe aceeasi piata cu Astra, sa actioneze impreuna ca parteneri cu drepturi egale.

In replica, reprezentantii Uniqa au precizat ca nu erau obligati sa-l instiinteze pe Dan Adamescu despre preluarea Unita:

„Pe baza contractelor in vigoare nu exista nici o obligatie de a-l informa pe dl. Adamescu cu privire la incheierea afacerii Unita. Toate prevederile contractuale dintre Uniqa si Nova Trade au fost facute deja publice autoritatilor (locale si europene) si aceste contracte au stat la baza deciziilor si aprobarilor obtinute din partea acestora”, se mai spune in comunicatul grupului Uniqa, citat de NewsIn.

Uniqa spune ca a anuntat Nova Trade despre achizitia Unita in urma cu trei luni

Mai mult, grupul Uniqa a precizat luni, pentru NewsIn, ca a instiintat in urma cu trei luni compania Nova Trade de preluarea Unita in acelasi timp cu solicitarea lui Andreas Brandstetter de retragere din boardul Astra.

Potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial, actionarii Astra Asigurari au hotarat in 4 noiembrie sa il numeasca pe Ovidiu Iustin Botocan in pozitia de membru al boardului in locul lui Andreas Brandstetter, care a detinut pozitia de vicepresedinte al consiliului de supraveghere.

Andreas Brandstetter este membru al consiliului de administratie al Uniqa Group Austria.

Uniqa a anuntat saptamana trecuta ca renunta la preluarea Astra, dupa ce negocierile pentru cumpararea restului actiunilor au esuat, pretul fiind considerat prea mare. Ca urmare a esecului negocierilor, nu mai exista o implicare operativa a grupului Uniqa in afacerile Astra pentru ca „nu e corect sa ne implicam si sa transferam cunostinte manageriale din pozitia de actionari minoritari”, potrivit reprezentantilor Uniqa.

In 2005, Uniqa a cumparat un pachet de 27% din actiunile Astra Asigurari pentru 10 milioane euro. Nova Trade detine restul pachetului de actiuni in cadrul Astra.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro