Sari direct la conținut

Condiția pusă de Rusia pentru schimbul de prizonieri cu Ucraina. „Absența acestui nume de pe listă ar fi oprit automat negocierile”

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin, Foto: kremlin.ru

​​Rusia refuza schimbul de prizonieri cu Ucraina dacă Kievul nu-l elibera pe fostul șef al separatiștilor proruși, Volodimir Țemah, martor-cheie în investigația legată de doborârea cu o rachetă rusească a zborului MH17 al Malaysia Airlines, a afirmat sâmbătă un înalt responsabil ucrainean, citat de AFP.

„Absența lui Țemah de pe lista persoanelor care au făcut obiectul schimbului ar fi dus automat la oprirea negocierilor cu Rusia”, a declarat șeful serviciilor ucrainene de securitate, Ivan Bakanov, la scurt timp după schimbul de prizonieri dintre Kiev și Moscova.

Potrivit acestuia, „exigența Moscovei” reprezintă „o nouă dovadă a implicării ruse în doborârea zborului MH17”.

Rusia a respins orce implicare în catastrofa aviatică din 2014 în urma căreia au murit 298 de persoane, dintre care 196 de olandezi.

De altfel, Olanda a insistat fără succes pe lângă Ucraina pentru ca fostul responsabil al separatiştilor proruşi, considerat martor în ancheta legată de prăbuşirea în 2014 a zborului MH17, să nu facă parte dintre prizonierii schimbaţi cu Rusia.

Guvernul olandez a consultat Ucraina ‘în mai multe rânduri şi la cel mai înalt nivel’ pentru ca Volodimir Ţemah, fost responsabil al „apărării antiaeriene” a separatiştilor ruşi din estul Ucrainei, să nu fie inclus în acest schimb, a precizat ministrul de externe Stef Blok într-o scrisoare către Camera legislativă inferioară, care afirmă că regretă decizia Ucrainei.

La sfârşitul lunii iunie, serviciile secrete ucrainene au efectuat o operaţiune pe teritoriul autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) și l-au capturat pe fostul comandant al apărării antiaeriene din oraşul Snejnoe, Volodimir Ţemah. La Snejnoe a fost reperat complexul antirachetă ”Buk” care, în vara anului 2014, a doborat avionul companiei Malaysian Aerlines.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro