Sari direct la conținut

Condițiile în care concurenții din Rusia și Belarus pot evolua la JO 2024 – Lista sportivilor importanți care au refuzat participarea la Paris

HotNews.ro
Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Foto: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia
Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Foto: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia

Sportivilor din Rusia și Belarus le-a fost acceptată participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, dar doar în anumite condiții stricte. Printre numele importante care au refuzat să fie prezente la Paris se numără Aryna Sabalenka, Victoria Azarenka (Belarus), Karen Khachanov și Daria Kasatkina (Rusia).

Denumirea oficială sub care vor putea evolua la Paris sportivii din Rusia și Belarus este aceea de „sportiv neutru individual”. Abrevierea folosită în cazul lor va fi AIN, cea care provine din denumirea franceză Athlètes Individuels Neutres.

După mai multe runde de negocieri, CIO a decis în cele din urmă că ar fi nedrept să pedepsească și sportivii pentru războiul pe care Rusia (susținută de Belarus) îl duce din 2022 în Ucraina.

  • Sportivii AIN nu vor beneficia de vreun steag, imn, culori sau orice alte elemente de identificare ale Rusiei sau Belarusului.
  • La JO nu se va face nicio referire la cele două ţări prin participarea sportivilor.
  • Echipamentul de concurs al sportivilor AIN nu a fost încă dezvăluit, dar este clar că nu va avea culorile reprezentative ale tărilor de unde provin – Rusia și Belarus.
  • În cazul în care vor câștiga medalii, sportivii AIN vor avea parte de un imn fără versuri, respectiva melodie fiind comandată special de CIO pentru a fi folosită în cadrul ceremoniilor de acordare a medaliilor.
  • Cu toate că sportivii AIN au dreptul de a concura și de a câștiga medalii, acestea nu se vor regăsi în clasamentul pe națiuni.
  • Sportivii AIN vor fi excluşi din parada delegaţiilor la ceremonia de deschidere pe motiv că sunt sportivi individuali şi nu o echipă, deşi CIO a declarat că „li se va oferi posibilitatea de a se bucura de eveniment”.
  • Au primit dreptul de a concura la Paris doar sportivii AIN care nu au sprijinit în mod activ războiul din Ucraina prin declarațiile sau gesturile lor. Același lucru se va aplica și pe durata întrecerii din Capitala Franței.
  • Înainte de a primi dreptul de a participa, sportivii AIN au semnat (la fel ca și toți ceilalți sportivi) un angajament de a respecta Carta Olimpică, inclusiv „misiunea de pace a Mişcării Olimpice”, transmite News.ro.

Lista sportivilor din Rusia și Belarus care au fost invitați la JO 2024 de la Paris. Mulți dintre aceștia au refuzat să ia parte la competiție în condițiile date.


Ciclism, şosea

Rusia

Tamara DRONOVA (F) – Invitaţie acceptată
Alena IVANCHENKO (F) – Invitaţie acceptată
Alexandr VLASOV (M) – Invitaţie refuzată
Gleb SYRITSA (M) – Invitaţie acceptată

Belarus

Hanna TSERAKH (F) – Invitaţie acceptată

Gimnastică, trambulină

Rusia

Anzhela BLADTCEVA (F) – Invitaţie acceptată

Belarus

Ivan LITVINOVICH (M) – Invitaţie acceptată
Viyaleta BARDZILOUSKAYA (F) – Invitaţie acceptată

Taekwondo

Belarus

Georgiy GURTSIEV (M) – Invitaţie acceptată

Haltere

Belarus

Siuzanna VALODZKA (F) – Invitaţie acceptată
Yauheni TSIKHANTSOU (M) – Invitaţie acceptată

Lupte

Rusia

Nachin MONGUSH (M) – Invitaţie iniţial acceptată, dar ulterior refuzată
Shamil MAMEDOV (M) – Invitaţie acceptată iniţial, dar declinată ulterior
Arslan BAGAEV (M) – Invitaţie acceptată iniţial, dar declinată ulterior
Abdulla KURBANOV (M) – Invitaţie iniţial acceptată, dar ulterior refuzată
Alan OSTAEV (M) – Invitaţie iniţial acceptată, dar ulterior refuzată
Magomed MURTAZALIEV (M) – Invitaţie iniţial acceptată, dar ulterior refuzată
Natalya MALYSHEVA (F) – Invitaţie iniţial acceptată, dar ulterior refuzată
Veronika CHUMIKOVA (F) – Invitaţie refuzată
Alina KASABIEVA (F) – Invitaţie iniţial acceptată, dar ulterior refuzată
Elizaveta PETLIAKOVA (F) – Invitaţie acceptată iniţial, dar declinată ulterior

Belarus

Yahor AKULICH (M) – Invitaţie refuzată
Uladzislau KAZLOU (M) – Invitaţie refuzată
Abubakar KHASLAKHANAU (M) – Invitaţie acceptată
Dzmitri ZARUBSKI (M) – Invitaţie respinsă
Viyaleta REBIKAVA (F) – Invitaţie refuzată
Krystsina SAZYKINA (F) – Invitaţie respinsă

Canotaj

Belarus

Yauheni ZALATY (M) – Invitaţie acceptată
Tatsiana KLIMOVICH (F) – Invitaţie acceptată

Tir

Belarus

Darya CHUPRYS (F) – Invitaţie acceptată
Aliaksandra PIATROVA (F) – Invitaţie acceptată

Tenis de câmp

Rusia

Daniil MEDVEDEV (M) – Invitaţie acceptată
Andrey RUBLEV (M) – Invitaţie refuzată
Karen KACHANOV (M) – Invitaţie refuzată
Roman SAFIULLIN (M) – Invitaţie acceptată
Daria KASATKINA (F) – Invitaţie respinsă
Liudmila SAMSONOVA (F) – Invitaţie respinsă
Ekaterina ALEKSANDROVA (F) – Invitaţie acceptată
Mirra ANDREEVA (F) – Invitaţie acceptată
Pavel KOTOV (M) – Invitaţie acceptată
Anna KALINSKAIA (F) – Invitaţie respinsă
Anastasia POTAPOVA (F) – Invitaţie respinsă
Diana SHNAIDER (F) – Invitaţie acceptată
Elena VESNINA (F) – Invitaţie acceptată

Belarus

Aryna SABALENKA (F) – Invitaţie refuzată
Victoria AZARENKA (F) – Invitaţie acceptată iniţial, dar declinată ulterior

Canoe

Rusia

Aleksei KOROVASHKOV (M) – Invitaţie acceptată
Zakhar PETROV (M) – Invitaţie acceptată
Olesia ROMASENKO (F) – Invitaţie acceptată

Belarus

Uladzislau KRAVETS (M) – Invitaţie acceptată
Yuliya TRUSHKINA (F) – Invitaţie acceptată

Judo

Rusia

Valerii ENDOVITSKII (M) – Invitaţie refuzată
Elis STARTSEVA (F) – Invitaţie refuzată
Dali LILUASHVILI (F) – Invitaţie refuzată
Makhmadbek MAKHMADBEKOV (M) – Invitaţie iniţial acceptată, dar ulterior refuzată

Înot

Rusia

Evgenii SOMOV (M) – Invitaţie acceptată

Belarus

Alina ZMUSHKA (F) – Invitaţie acceptată
Ilya SHYMANOVICH (M) – Invitaţie acceptată
Anastasiya SHKURDAI (F) – Invitaţie acceptată.

Jocurile Olimpice de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie – 11 august.

INTERVIURILE HotNews.ro