Sari direct la conținut

Conference League: Neman Grodno vs CFR Cluj – Emoţii mari pentru ardeleni

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Neman Grodno – CFR Cluj, meci contând pentru manşa a doua a turului al doilea preliminar din Conference League, este programat, joi, 1 august, de la ora 21:00, pe Menfoi uti Stadion din Gyor (Ungaria).


CFR Cluj rămâne favorită la victorie şi, implicit, la calificare, contra celor de la Neman Grodno, în manşa a doua a turului al doilea preliminar din Conference League, în ciuda remizei de pe teren propriu, din prima manşă, scor 0-0.
Neman Grodno a debutat în competiţia europeană în turul al doilea preliminar, după ce a terminat pe locul 2 în sezonul 2023 din Vysheyshaya Liga (campionatul din Belarus), cu 62 de puncte, la şapte în urma campioanei Dinamo Minsk.


În actualul sezon, 2024, echipa antrenată de Igor Kovalevich ocupă locul 3 după 15 etape, cu 33 de puncte, la două în urma primelor două clasate, Dinamo Minsk şi Torpedo Zhodino, care au câte 35 de puncte, şi vine după patru victorii şi o înfrângere în ultimele cinci etape.


De menţionat că, înainte de returul cu CFR Cluj, Neman Grodno şi-a amânat meciul cu Dinamo Minsk, din deplasare, din optimile de finală ale Cupei Belarusului.


CFR Cluj a început parcursul în Conference League tot în turul al doilea preliminar, după ce în ediţia trecută din SuperLiga a terminat pe locul 2 în play-off, cu 46 de puncte, la trei în urma campioanei FCSB.


Echipa antrenată de Dan Petrescu a disputat deja trei partide în noul sezon intern, 3-2 cu Dinamo (a), 2-2 cu Rapid (d) şi 0-2 cu Universitatea Craiova (a).


În partidele amicale din această vară, ardelenii au câştigat cu Slovan Bratislava, scor 1-0, au remizat cu LASK Linz, scor 1-1, şi au pierdut cu Slask Wroclaw, scor 0-1.


La nivelul lotului, au venit, printre alţii, Armend Thaqi de la Ballkani, Andrei Artean de la Apollon, Adrian Păun de la Hapoel Beer-Sheva şi Anton Kresic de la Rijeka, dar au plecat nume importante ca Omar El Kaddouri (liber de contract), Cristian Manea (Rapid), Cristian Bălgrădean (liber de contract) şi Cătălin Căbuz (Hermannstadt).


„Ştim ce va fi la retur, acum îi ştim cum joacă. Posibil să se întâmple și prelungiri şi penalty-uri, e posibil orice. Au şi moral bun după acest scor. Trebuie să fim realişti, avem șansele noastre, trebuie să mergem acolo să ne calificăm”, a spus Dan Petrescu.


Echipa care se va califica dintre CFR Cluj şi Neman Grodno va juca în turul al treilea preliminar din Conference League cu învinsa „dublei” Braga (Portugalia) – Maccabi Petah Tikva (Israel) din turul al doilea preliminar din Europa League.


Superbet oferă cota 1,53 pentru pronosticul PsF2: oaspeţii să conducă la pauză sau să se impună la final, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Neman Grodno – CFR Cluj.

Neman Grodno – CFR Cluj PsF2
Cotă 1,53

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro