Sari direct la conținut

Conferintele Saguna. Jan Koneffke: Iubirea a fost elementul care m-a determinat sa invat limba romana

HotNews.ro
V. Zografi, I. Parvulescu si J. Koneffke, Foto: Hotnews
V. Zografi, I. Parvulescu si J. Koneffke, Foto: Hotnews

Prozatorul german Jan Koneffke, dramaturgul Vlad Zograf si scriitoarea Ioana Parvulescu au fost invitatii brasovenilor la „Conferintele Saguna”. Jan Koneffke a recunoscut ca iubirea a fost elementul care l-a determinat sa invete limba romana, mai intai iubirea fata de o persoana, apoi fata de o tara: Romania.

Confruntat cu intrebarea „Sunt cartile o consolare?”, Vlad Zografi si-a prezentat perspectiva asupra operelor sale, prin intermediul carora nu doreste sa consoleze, ci sa produca o comotie, o ruptura. Astfel, literatura este privita ca un factor perturbator si nu ca o alinare.

„Proiectul Conferinţele Şaguna este conceput pe temeiul asigurat de principiile dialogului liber, civilizat şi argumentat, fără prejudecăţi şi stereotipii intelectuale şi de orice alt tip. Considerăm că invitaţii noştri sunt exemple de bună practică profesională şi morală, iar acest fapt ne determină să-i considerăm modele autentice pentru tineri.

Într-o lume construită parcă aiurea, în care lipsa de profesionalism, imbecilitatea şi vulgaritatea domină mass-media, credem că ceea ce propunem are sorţi de izbândă. Şi continuăm să fim… perseverenţi.”

Adrian Sandu,Coordonatorul proiectului Conferinţele Şaguna

Invitatii au decis ca cele mai mari riscuri ale meseriei de scriitor sunt acelea de a nu scrie si de a pierde din intensitatea si frumusetea trairii in cotidian.

Jan Koneffke si Adrian Sandu

Jan Koneffke si Adrian Sandu

Foto: Hotnews

Jan Koneffke a vorbit despre perioada de noua ani din viata sa cand nu a reusit sa scrie si sa publice nimic pentru ca era implicat in activitatile de la radio.

A fost discutata problematica libertatii si a necesitatii acesteia. Vlad Zografi a evocat timpurile in care se trezea cuprins de pseudo-libertate si trebuia sa se adapteze realitatii, sa participe la farsa colectiva din timpul regimului comunist. Jan Koneffke, provenind din alt mediu, a afirmat ca nu isi poate imagina traiul fara libertate, in ciuda faptului ca a avut contact cu Germania de Est.

eveniment din seria „Conferintele Saguna”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro