Sari direct la conținut

Confruntarea candidaţilor Frans Timmermans şi Manfred Weber la televiziunea publică germană

HotNews.ro
Weber vs Timmermans, Foto: Colaj foto
Weber vs Timmermans, Foto: Colaj foto

Manfred Weber şi Frans Timmermans, principalii candidaţi la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene (COM), s-au confruntat marţi seara într-o dezbatere găzduită de postul de televiziune german ARD, care a inclus subiecte precum terorismul, schimbările climatice şi modalităţile de implicare a tinerilor, transmite Agerpres citând dpa.

Lansându-se chiar de la începutul emisiunii într-o dezbatere despre migraţie şi terorism, Weber a argumentat că resortisanţilor europeni care au luptat alături de grupări militare precum organizaţia jihadistă „Stat Islamic” nu ar trebui să li se permită să se întoarcă acasă, considerând că aceştia trebuie să fie urmăriţi penal în afara blocului comunitar.

„Să vorbim cu partenerii noştri kurzi şi să ne asigurăm că cei care au comis atrocităţi vor primi pedeapsa justă”, a susţinut Weber, în timp ce Timmermans a sugerat crearea unui tribunal internaţional.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului din Marea Britanie a estimat că peste 10.000 de luptători ai grupării „Stat Islamic” sunt deţinuţi de forţele kurde, mulţi dintre aceştia fiind luptători străini. În prezent, la nivel european, nu există un consens cu privire la modul de gestionare a acestei situaţii.

Candidaţii s-au contrat în mod repetat cu privire la modul de combatere a schimbărilor climatice, Timmermans asemănând atitudinea PPE pe acest subiect cu cea a unor „dinozauri” (mai mult pe Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro