Sari direct la conținut

CONPET face selecție pentru patru funcții de directori / Procedura de recrutare va avea loc fără expert independent

HotNews.ro
Conpet, Foto: AGERPRES
Conpet, Foto: AGERPRES

Consiliul de Administratie al transportatorului național de țiței CONPET a aprobat declansarea procedurii de selecție a directorilor cu contract de mandat: directorul General, directorul general adjunct și directorului financiar. Procedura de recrutare și selecție se va derula fără expert independent, de către Comitetul de Nominalizare și Remunerare constituit la nivelul Consiliului de Administrație.

Acest comitet urmează să stabilească etapele procedurii de selectie / calendarul procedurii și să aprobe criteriile de recrutare și selecție a acestora, precum și forma și conținutul anunțului de selecție, conform OUG 109/2011 privind guvrnanța corporativă.

Motivul declanșării procedurii de selecție este corelarea duratei contractului de mandat al directorului general cu cea a contractelor de mandat ale noilor administratori numiți pe o perioadă de 4 ani, în urma unei decizii a acționarilor din data de 18 august 2023. În acest sens, actualul director general, Dorin Tudora, și-a dat acordul pentru reducerea duratei mandatului său, urmând să fie scurtat până la data de 6 noiembrie 2023 sau până la finalizarea procedurii de selecție a directorului general, daca aceasta va avea loc mai devreme. Mandatul lui Dorin Tudora urma să expire în data de 20 aprilie 2025.

Noii administratori ai CONPET:

  • Cristian – Florin Gheorghe, inginer
  • Nicușor – Marian Buica, economist
  • Luminița – Doina Kohalmi – Szabo, inginer
  • Oana – Cristina Tănăsică, jurist
  • Florin – Daniel Gavrilă, economist
  • Andrei – Mihai Zaman, economist
  • Alin – Mihael Danilă, științe administrative

Aceștia au mandat pe 4 ani, în perioada 22 august 2023 – 21 august 2027.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro