Sari direct la conținut

Consilier PNL cercetat penal dupa ce s-a declarat apolitic ca sa fie presedinte intr-o sectie de vot

HotNews.ro

Un consilier local in functie, din comuna vasluiana Pungesti, membru PNL, este cercetat penal de catre politisti pentru fals in declaratii, dupa ce a fost desemnat presedinte intr-o sectia de votare, in baza unei declaratii de neapartenenta politica.

Politistii vasluieni au intocmit, joi, dosar penal pe numele unui consilier local din comuna vasluiana Pungesti, Mircea Carp, pentru fals in declaratii, in urma desemnarii acestuia ca presedinte al sectiei de votare din localitatea Silistea, transmite Mediafax.

In fapt, consilierul local a semnat acea declaratie pe propria raspundere, obligatorie conform Legii 33/2007 privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, potrivit careia nu are apartenenta politica. Acest lucru nu este insa posibil intrucat consilierul local ocupa in prezent un post de ales din partea PNL in Consiliul Local Pungesti.

„Inspectoratul de Politie al Judetului Vaslui s-a sesizat in acest caz si va face cercetari pentru a stabili daca sunt sau nu intrunite elementele constitutive ale infractiunii de fals in declaratii. Urmeaza a fi solicitate documente de la autoritatile competente pentru desfasurarea anchetei”, a declarat joi, pentru Mediafax, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Vaslui, Mihaela Straub.

Reprezentantii Prefecturii Vaslui afirma ca vina pentru desemnarea unui consilier local in functia de presedinte apartine autoritatilor locale din Pungesti.

„Propunerea cu acest consilier local pentru functia de presedinte a venit de la Primaria Pungesti, pe baza declaratiei pe propria raspundere a consilierului ca indeplineste conditiile prevazute de lege, inclusiv neapartenenta politica. In cursul zilei de astazi (n.r.- joi), s-a trimis la Tribunalul Vaslui o adresa de inlocuire a consilierului cu o alta persoana de pe lista de rezerve”, a precizat prefectul judetului Vaslui, Andrei Puica.

La randul sau, primarul comunei Pungesti, Mircea Vlasa, caruia Mircea Carp i-a botezat un copil, sustine ca nu a stiut ca legea interzice ca presedintele unei sectii de votare la alegerile europarlamentare sa fie apolitic, aruncand intreaga vina asupra secretarului de la primarie.

„Secretarul a facut toate gafele, punandu-l pe consilierul local sa semneze acea declaratie de apartenenta politica fara ca omul sa stie ce iscaleste. Acum intamplarea face ca imi este si cumatru. Daca era sa pun eu pe cineva, as fi pus unul din partid de la mine, din PSD. De fapt, nici nu am stiut legea, ca presedintele sectiei de votare trebuie sa fie apolitic si la alegerile europarlamentare”, sustine primarul Mircea Vlasa.

Consilierul local PNL Mircea Carp a fost inlocuit cu casierul de la Primaria Pungesti, aflat pe lista de rezerva.

In localitatea Silistea, unde consilierul PNL ar fi urmat sa fie presedintele sectiei de votare, s-au desfasurat, in ultima jumatate de an, numeroase proteste ale localnicilor si activistilor de mediu fata de explorarea si exploatarea gazelor de sist.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro