Consiliul Concurenței a amendat firma GlaxoSmithKline SRL (GSK) cu 11,9 milioane de lei
Compania GlaxoSmithKline SRL (GSK) a fost amendată cu 11,9 milioane lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele referitoare la medicamentele Avodart și Seretide pe care și le-a asumat în cadrul investigației din anul 2017 privind un posibil abuz de poziţie dominantă. Astfel, GSK era obligată sa furnizeze cele două medicamente pe piața din România timp de doi ani, în cantități care să acopere cererea pacienților, determinată pe baza datelor furnizate de surse independente, fapt care a fost respectat doar parțial. Decizia autorității de concurență poate fi contestată în instanță.
În urma monitorizării implementării angajamentelor, Consiliul Concurentei a constatat nerespectarea parțială a acestora, prin încetarea comercializării a trei forme ale produsului Seretide înainte de termenul prevăzut, de doi ani. Practic, prin acțiunile sale, GSK a determinat scoaterea acestor produse din lista de medicamente compensate a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Angajamentele asumate de GSK asigurau implementarea efectivă a reglementărilor în domeniu, care prevăd că un producător trebuie să aprovizioneze, cu precădere, piața națională, constituind o garanție suplimentară a faptului că pacienții români au acces la medicamentele relevante. Formularea de angajamente este o iniţiativă a companiilor implicate într-o investigație şi orice modificare ulterioară a acestora sau a modului de implementare se face doar în urma unei decizii a autorităţii de concurenţă. Astfel, încălcarea obligațiilor asumate reprezintă o faptă gravă, fiind pus sub semnul întrebării obiectivul urmărit, respectiv restabilirea mediului concurenţial” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Seretide este un medicament utilizat în tratamentul astmului bronșic și al bolii pulmonare obstructive cronice.
Decizia autorității de concurență, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituției, www.consiliulconcurentei.ro, poate fi atacată la Curtea de Apel București.