Sari direct la conținut

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila trucare a unor licitații organizate de MAI: 12 companii suspectate de fixarea prețurilor

HotNews.ro
Bogdan Chiritoiu, presedinte Consiliul Concurentei, Foto: AGERPRES
Bogdan Chiritoiu, presedinte Consiliul Concurentei, Foto: AGERPRES

​Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibile înțelegeri anticoncurențiale al unor companii care au participat ca ofertanți la procedurile de achiziție pentru realizarea proiectului „Hub Servicii (Centru de furnizare servicii electronice) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI)”. Autoritatea susține că deține indicii privind o posibilă coordonare în cadrul a 12 companii pentru fixarea directă sau indirectă a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, cu scopul de împiedica, restrânge ori denatura concurenţa.

Companiile investigate îşi desfăşoară activitatea pe piaţa serviciilor de lucrări de construcţii, piaţa serviciilor de instalaţii, piaţa serviciilor de comunicaţii şi alte activităţi conexe ale acestora din România: PORR Contruct S.R.L., Regia Autonomă Rasirom, M&D Cons Investiţii S.R.L., Tema Energy S.R.L., Metroul S.A., S&T Romania S.R.L., Ness Proiect Europe S.R.L., Dataware Consulting S.R.L., General Me.el Electic S.R.L., Structural Engineering and Technology S.R.L., Tancrad S.R.L. și Rovis Lider S.R.L..

„Autoritatea de concurenţă deţine indicii privind o posibilă coordonare a comportamentului comercial al companiilor menţionate, ce vizează fixarea directă sau indirectă a preţurilor de vânzare ori de cumpărare (sau orice alte condiţii de tranzacţionare) şi/sau împărţirea pieţei serviciilor de lucrări de construcţii, pieţei serviciilor de instalaţii, pieţei serviciilor de comunicaţii şi alte activităţi conexe ale acestora din România, cu scopul de împiedica, restrânge ori denatura concurenţa.”, se arată în comunicatul autorității.

De asemenea, Autoritatea de Concurență spune că a primit o sesizare din piață, de la unul dintre ofertanți, privind posibile practici anticoncurențiale ale companiilor participante la licitația organizată de Ministerul Afacerilor Interne.

„În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale unor companii care activează pe aceste pieţe. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.”, spune autoritatea.

Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

UPDATE HotNews.ro a scris cum MAI a lansat în luna mai 2020 această licitație de peste 66,7 milioane de lei, pentru crearea unui centru de servicii electronice în Sectorul 6 din București.

Licitația MAI a fost anulată în luna iulie 2020pe motiv că nu s-a primit nicio ofertă până la termenul limită.

Click pentru a deschide

Ulterior, MAI a reluat licitația în luna noiembrie 2020 și a primit 4 oferte de la mai multe asocieri de firme.Detalii aici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro