Consiliul Concurentei analizeaza operatiunea prin care Romarm si Rheinmetall infiinteaza o companie mixta
Consilul Concurentei analizeaza operatiunea prin care Compania Nationala Romarm SA – Filiala Societatea Uzina Automecanica Moreni SA (UAM) si Rheinmetall Landsysteme GmbH infiinteaza, in comun, compania Romanian Military Vehicle Systems SA, fiecare actionar urmand sa detina 50% dn capitalul social al acesteia. Romanian Military Vehicle Systems SA va avea ca obiectiv dezvoltarea, fabricarea si dotarea armatei romane cu transportorul blindat pentru trupe 8×8 „AGILIS”. Aceasta operatiune este o concentrare economica ce depaseste pragurile valorice prevazute de lege, fiind supusa controlului Consiliului Concurentei.
Consiliul Concurentei precizeaza ca anterior a aprobat cererea celor doua companii de derogare de la prevederile Legii Concurentei, avand in vedere riscul redus de a fi afectata concurenta. Conform Legii Concurentei, o concentrare economica nu poate fi pusa in aplicare inainte de a fi declarata compatibila cu un mediu concurential normal, printr-o decizie adoptata de Consiliul Concurentei. In cazuri exceptionale, Autoritatea de Concurenta poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la aceasta interdictie.
UAM are ca obiect principal de activitate fabricarea vehiculelor militare de lupta, insa in ultimii ani a desfasurat exclusiv activitati de prestari servicii de mentenanta si livrare de piese de schimb catre Ministerul Apararii Nationale, precum si o serie de servicii de productie industriala civila, respectiv structuri metalice sudate.
Rheinmetall Landsysteme GmbH este o companie germana specializata in productia de vehicule blindate si servicii conexe, precum asistenta logistica, furnizare piese de schimb, mentenanta. Aceasta companie face parte din Grupul Rheinmetall, un grup de tehnologie integrata activ in industria automotive, cea electronica si cea a apararii.
Consiliul Concurentei este interesat in obtinerea de observatii si puncte de vedere de la companiile terte, referitor la modul in care concentrarea economica ce urmeaza a se realiza afecteaza sau poate afecta concurenta pe piata.