Consiliul Concurenței: CEZ Distribuţie SA a implementat angajamentele asumate în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă
Consiliul Concurenței a constatat că CEZ Distribuţie SA (în prezent Distribuţie Energie Oltenia SA) a implementat angajamentele asumate în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei pe piaţa de distribuţie de energie electrică, iar acestea au produs efectele urmărite, respectiv au înlăturat îngrijorările concurenţiale care au condus la declanşarea acesteia, se arată într-un comunicat al autorității de concurență.
Potrivit comunicatului, Consiliul Concurenței a monitorizat atât implementarea angajamentelor, cât și evoluţiile înregistrate, și a remarcat că măsurile au condus la supraveghere mai atentă a consumului de energie electrică, ceea ce a generat o scădere de aproximativ 30% a pierderilor cauzate de sustragerile de energie electrică şi de consumul neînregistrat cauzat de defectarea aparatelor de măsură. De asemenea, s-a remarcat o creştere a puterii de negociere a clienţilor finali non-casnici cu operatorul de distribuţie şi la o îmbunătăţire a calităţii documentelor justificative pentru diferite etape din procesul de constatare, analiză şi deconectare pentru cazurile de consum neînregistrat.
Angajamentele pe care operatorul de distribuţie şi le-a asumat au vizat în principal situaţiile de consum neînregistrat şi sustragere de energie electrică:
- a) verificarea periodică a locurilor de consum ale clienților non-casnici racordați la rețeaua CEZ Distribuţie, astfel încât eventuale situații de sustragere de energie/consum neînregistrat să fie identificate cât mai curând,
- b) acordarea posibilităţii clienţilor de a alege laboratorul la care să fie realizată expertiza grupului de măsurare,
- c) o mai bună documentare a cazurilor prin stabilirea unui număr minim de documente care ar trebui să se regăsească la dosarul fiecărui caz,
- d) transmiterea de copii ale documentelor către consumatorii susceptibili de consum neînregistrat / sustragere de energie electrică,
- e) organizarea unor sedinţe de conciliere/mediere şi invitarea clientului final să participe alături de furnizorul său de energie, dar şi de către experţi în domeniul tehnic şi/sau juridic,
- f) informarea periodică a furnizorilor cu privire la situaţia clienţilor implicaţi în situaţii de consum neînregistrat şi/sau sustragere de energie electrică,
- g) informarea de urgenţă a furnizorului clientului asupra locului de consum al căruia s-a dispus măsura deconectării,
- e) realizarea de campanii de informare a clienţilor cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora, dar şi la riscurile şi consecinţele la care se expun,
- f) realizarea de cursuri de pregătire a personalului de specialitate al operatorului de distribuţie cu privire la procedurile aplicabile şi regulile de concurenţă etc.
Investigaţia Consiliului Concurenţei, declanşată ca urmare a unei plângeri depuse de furnizorul de energie electrică SC Electrica Muntenia Nord SA (în prezent, Electrica Furnizare SA), viza un posibil abuz al CEZ Distribuţie SA, manifestat prin deconectarea nejustificată a alimentării cu energie electrică a unui consumator non-casnic aflat în portofoliul unui furnizor concurent cu societăţile de furnizare din grupul CEZ.
Concret, CEZ Distribuţie nu a deconectat consumatorul când acesta era clientul CEZ Vânzare, deşi avea suspiciuni de sustragere a energiei, ci după ce acesta şi-a schimbat furnizorul şi a devenit clientul societăţii Electrica Muntenia Nord SA. CEZ Distribuţie nu a putut face dovada faptului că a informat noul furnizor despre întreruperea alimentării cu energie electrică (sau despre riscul unei astfel de întreruperi) şi nici nu avea relaţie contractuală directă cu consumatorul.
Ca urmare, Autoritatea de Concurenţă a analizat comportamentul SC CEZ Distribuţie SA, impunând operatorului de distribuţie adoptarea de măsuri atât în relaţia cu furnizorii, cât şi cu clienţii săi noncasnici.
Instanţa a confirmat faptul că aspectele sesizate de CEZ Distribuţie sunt reale, respectiv existenţa unor interveniţii neautorizate asupra reţelei, dar, în acelaşi timp, a considerat că operatorul de distribuţie nu are calitatea de a recupera contravaloarea energiei electrice consumate, această calitate revenind furnizorului.