Sari direct la conținut

Consiliul Concurentei: Excluderea pentru doi ani a ING si Allianz-Tiriac de la repartizarea aleatorie pe pilonul II incalca legea concurentei

HotNews.ro

Excluderea fondurilor de pensii administrate de ING si Allianz-Tiriac, pentru doi ani, incepand cu 1 ianuarie 2010, de la mecanismul de repartizarie aleatorie a angajatilor pe pilonul II de pensii, conform unei decizii date anul trecut de arbitrul pietei pensiilor private, CSSPP, incalca legea concurentei, considera Consiliul Concurentei. Punctul de vedere al autoritatii vine la scurt timp dupa ce Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), ING si Allianz-Tiriac au castigat in instanta pe 19 ianuarie suspendarea acestor dispozitii ale arbitrului pietei de pensii private.

„Pentru a nu aduce atingere dispozitiilor art. 9 din Legea concurentei nr. 21/1996 interventia autoritatilor publice pe piata trebuie sa se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru buna desfasurare a activitatii in cauza si sa se justifice in mod obiectiv. (…) eliminarea concurentilor cu o cota de piata mai mare de 20% de la algoritmul de loterie este o restrictie suplimentara in sarcina unora dintre fondurile de pensii, restrictie ce nu poate fi considerata ca o cerinta strict necesara pentru buna desfasurare a activitatii pe aceasta piata si pentru a proteja interesul consumatorului de a beneficia de o administrare cat mai eficienta a resurselor alocate”, a precizat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliul Concurentei.

La sfarsitul anului trecut,CSSPP a emis un nou act normativ prin care a adus schimbari modalitatii de repartizare aleatorie a participantilor la pilonul II de pensii (a celor care nu opteaza singuri pentru un anumit fond de pensii). Mai precis, norma prevedea eliminarea, pe o perioada de 2 ani, a acelor fonduri de pensii care detin o cota de peste 20% din numarul total de participanti. Pentru celelalte fonduri repartizarea aleatorie ar urma sa se efectueze proportional cu numarul de persoane eligibile validate in luna respectiva in cadrul procesului de validare.

In punctul de vedere emis joi, Consiliul Concurentei este de acord ca repartizarea aleatorie dupa criteriul numarului de acte individuale de aderare validate in fiecare luna, pentru o perioada de doi ani, ar fi „o masura de natura sa stimuleze implicarea mai activa a jucatorilor din piata pentru atragerea participantilor”, insa avetizeaza ca „eliminarea concurentilor cu o cota de piata mai mare de 20%”, contravine legii concurentei.

Prevederile normei in cauza ii vizeaza pe primii doi jucatori din piata, ING Fond de Pensii si Allianz-Tiriac Fond de Pensii. La sfarsitul lui decembrie 2009, fondul administrat de ING Fond de Pensii detinea o cota de piata de 33,7% cu peste 1,53 milioane clienti, iar cel al Allianz-Tiriac avea o cota de piata de 25,6% cu peste 1,16 milioane clienti.

De altfel, APAPR, ING si Allianz-Tiriac au obtinut in instanta, pe 19 ianuarie 2010, suspendarea acestei prevederi din decizia CSSPP. Drept urmare, cele doua companii au dreptul in prezent sa participe la acest proces de repartizare aleatorie de pe pilonul II de pensii.

Contactati de HotNews.ro, oficialii CSSPP nu au dorit sa comenteze.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro