Sari direct la conținut

Consiliul Europei isi exprima ingrijorarea fata de violentele in crestere, in ultimii doi ani, la adresa jurnalistilor

HotNews.ro

Consiliul Europei si-a exprimat marti ingrijorarea fata de violentele in crestere, in ultimii doi ani, la adresa jurnalistilor in Europa, in special in Turcia si in Crimeea, intr-o rezolutie votata de parlamentarii organizatiei paneuropene, transmite AFP, citata de Agerpres.

Din ianuarie 2015, 16 jurnalisti au decedat, intr-unul din cele 47 de state-membre ale organizatiei, urmare a actelor de violenta, si un mare numar de ziaristi au fost raniti in cursul unor agresiuni, a amintit Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE), reunita in sesiune plenara la Strasbourg.

Textul, votat cu 110 voturi pentru, 15 impotriva si 9 abtineri, a fost adoptat cu prilejul prezentarii unui raport consacrat „atacurilor impotriva jurnalistilor si a libertatii mass-media in Europa”.

Mai multe cazuri de violente vizand jurnalisti nu au fost inca rezolvate, indica textul, citand cazul reporterului bielorus Pavel Seremet, ucis intr-un atentat cu masina-capcana la Kiev, in iulie, si cel al fotografului turc Mustafa Cambaz, ucis cu un glont in cap de soldati implicati in revolta, la cateva ore dupa lovitura de stat esuata din Turcia.

Raportul citeaza totodata cazul realizatorului sirian Naji Jerf, adversar deschis al gruparii Stat Islamic, asasinat in decembrie 2015 in sudul Turciei.

In Turcia, situatia institutiilor de presa si a jurnalistilor s-a degradat puternic urmare a decretelor adoptate pe timpul starii de urgenta, releva APCE, care cheama Ankara sa „puna in libertate toti jurnalistii arestati care nu au fost inculpati pentru participare activa la acte de terorism”.

In aceasta tara, mai mult de o suta de reporteri au fost arestati si inchisi, iar unui numar de 330 de jurnalisti le-a fost retrasa legitimatia de presa. Circa 60 de ziare si reviste, 16 canale de televiziune, 23 de posturi de radio si trei agentii de presa au fost inchise.

APCE isi exprima de asemenea preocuparile privind situatia din Crimeea, anexata in 2014 de Rusia, citand cazul realizatorului ucrainean Oleg Sentov, arestat in urma cu trei ani.

Adunarea solicita „staruitor autoritatilor ruse sa-l transfere fara intarziere” spre Ucraina. Oleg Sentov, dus fortat in Rusia, a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru „terorism”.

Din 2015, o „platforma (a Consiliului Europei) pentru protectia jurnalismului si securitatea jurnalistilor” permite sindicatelor ziaristilor si organizatiilor de aparare a drepturilor omului sa semnaleze atacuri ce vizeaza jurnalisti si media. Mai mult de 230 de alerte au fost deja transmise prin intermediul acesteia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro