Sari direct la conținut

Consiliul Fiscal- noua institutie care va monitoriza firmele de stat si va evalua activitatea Guvernului

HotNews.ro

Incepand din aceasta primavara, activitatea Guvernului dar si a firmelor de stat va fi „judecata” de un Consiliu Fiscal, format dintr-un reprezentant al Bancii Nationale a Romaniei, Institutului Bancar Roman, Asociatiei Romane a Bancilor, Academiei Romane si Academiei de Studii Economice, se arata in proiectul legii responsabilitatii fiscale, aprobat de Guvern si obtinut de Mediafax.

Potrivit documentului, fiecare membru al Consiliului trebuie sa aiba studii universitare economice, o buna reputatie si experienta de minimum 5 ani in domeniul politicilor economice, bugetare sau financiare. Din Consiliul Fiscal nu vor face parte persoane care cu doi ani inainte de nominalizare au detinut o functie de demnitate publica in Guvern, au fost membri ai Parlamentului Romaniei ori Parlamentului European sau au avut functii de conducere intr-un partid politic.

Accesul in Consiliu va fi interzis si persoanelor cu rude de pana la gradul II care detin astfel de functii. Consiliul va fi numit de catre presedintele Academiei Romane, in urma avizului Parlamentului, pe o perioada de cinci ani si nu pot fi realesi. Persoanele nominalizate pentru a face parte din Consiliu vor fi audiate de comisiile parlamentare de buget-finante si votate de plenul Parlamentului, care va transmite acceptul catre presedintele Academiei.

Membrii Consiliului nu vor primi instructiuni de la autoritati publice sau alte institutii. Pe perioada mandatului, membrii Consiliului Fiscal nu pot accepta functii de demnitate publica in Guvern, nu pot deveni parlamentari si nici nu pot avea rude de pana la gradul II in aceste structuri, nu pot fi functionari publici si nici membri in consilii de administratie, directori executivi, cenzori sau auditori ai companiilor nationale. Presedintele Consiliului va raspunde in fata Parlamentului pentru corectitudinea si acuratetea analizelor si recomandarilor.

El va primi o indemnizatie lunara la nivelul celei de secretar de stat, iar vicepresedintele va fi remunerat cu o indemnizatie similara celei acordate unui subsecretar de stat. Ceilalti membri ai Consiliului vor primi o indemnizatie de sedinta de 10% din indemnizatia presedintelui, dar nu mai mult de 20% lunar in cazul in care au participat la doua sau mai multe sedinte lunare.

Consiliul va avea ca atributii principale analiza si elaborarea de opinii si recomandari asupra prognozelor macroeconomice si bugetare, evaluarea performantelor fiscal-bugetare ale Guvernului, analiza si elaborarea de recomandari asupra legilor bugetare si altor legi cu impact asupra volumului cheltuielilor bugetare inainte de avizul Executivului, transmiterea de informatii, in urma solicitarii scrise, catre presedintele tarii, sefii celor doua camere parlamentare, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, presedintele Curtii de Conturi si comisiile parlamentare.

Consiliul Fiscal va putea solicita informatii, documente sau date relevante chiar daca acestea sunt clasificate. Pana la sfarsitul lunii martie a fiecarui an, Consiliul va elabora un raport anual privind derularea politicii fiscal-bugetare.

Nominalizarile pentru persoanele care sa faca parte din Consiliu vor fi transmise comisiilor parlamentare de buget-finante in termen de 45 zile de la publicarea legii responsabilitatii fiscale in Monitorul Oficial, iar in cel mult 30 zile de la transmiterea nominalizarilor vor fi organizate audierile acestora.

In urma votului din plenul Parlamentului, presedintii comisiilor de buget-finante vor transmite presedintelui Academiei Romane numele persoanelor acceptate pentru a face parte din Consiliul Fiscal.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro