Sari direct la conținut

Constanţa: Patru bărbaţi aflaţi într-o ambarcaţiune de agrement plutind în derivă pe mare, salvaţi de Garda de Coastă

HotNews.ro
Garda de Coasta, Foto: Facebook/ Politia de Frontiera Romana
Garda de Coasta, Foto: Facebook/ Politia de Frontiera Romana

Patru bărbaţi aflaţi într-o ambarcaţiune de agrement ce plutea sâmbătă în derivă pe Marea Neagră, în urma unor defecţiuni tehnice, au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră de la Mangalia, a informat, sâmbătă, Garda de Coastă.

„În data de 15.06.2019, Sistemul Integrat de Supraveghere Maritimă – SCOMAR a detectat o ambarcaţiune de agrement care se îndrepta spre marea teritorială a Bulgariei. Poliţia de Frontieră a interogat ambarcaţiunea respectivă, ocupanţii acesteia comunicând faptul că barca pluteşte în derivă din cauza unor defecţiuni tehnice pe care încearcă să le remedieze”, conform unui comunicat transmis de Garda de Coastă și citat de Agerpres.

Ocupanţii ambarcaţiunii de agrement au anunţat ulterior că au remediat defecţiunea tehnică avută, dar pentru că nu puteau face manevrele necesare, din cauza vremii nefavorabile, au solicitat ajutorul poliţiştilor de frontieră.

„Ulterior, persoanele de la bord au comunicat că, deşi au remediat defecţiunea, nu pot manevra ambarcaţiunea din cauza condiţiilor hidrologice nefavorabile, sens în care Garda de Coastă a informat MRCC Constanţa, care a declanşat acţiunea de salvare a persoanelor. Astfel, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o nava din cadrul Grupului de Nave Mangalia, care a asigurat conducerea ambarcaţiunii în siguranţă în Portul Mangalia”, au menţionat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Potrivit sursei citate, cele patru persoane, bărbaţi cu vârste cuprinse între 32 şi 44 de ani, nu au avut nevoie de asistenţă medicală.

Acţiunea de salvare s-a desfăşurat prin cooperarea autorităţilor de frontieră din România şi Bulgaria, sub coordonarea Centrului Maritim de Coordonare Constanţa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro