Sari direct la conținut

Constanţa: Trei persoane, inclusiv un vameș- reţinute de DNA / Mita ajungea şi la 10.000 de dolari/ container pentru mărfurile interzise la import

HotNews.ro
Portul Constanta, Foto: Inquam Photos / George Calin
Portul Constanta, Foto: Inquam Photos / George Calin

Trei persoane, inclusiv un lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud, au fost reţinute de procurorii DNA Constanţa într-un dosar de luare de mită, complicitate la luare de mită şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, în această speţă fiind efectuate zeci de percheziţii, dar şi un flagrant.

Într-o reacție rapidă transmisă de Autoritatea Vamală Română, aceasta a transmis că așteaptă mai multe informații oficiale pentru a dispune „măsurile imediate de izolare a situației și de înlăturare a oricărui risc de vulnerabilizare a activității instituției”

Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, inculpaţii reţinuţi pentru 24 de ore sunt Marius Oprea, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, Dorel-Emanuel Petcu, fost lucrător vamal, în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud, în prezent suspendat din funcţie şi angajat al unei societăţii ce oferă servicii portuare, pentru complicitate la luare de mită şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, precum şi C.M., în prezent comisionar vamal al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

„În prezenta cauză se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea în care lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud încasează sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanţa Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind controlul fizic al containerelor şi pentru a se acorda liber de vamă unor containere care conţin mărfuri ce nu corespund cu datele din documentele de import sau sunt contrafăcute”, arată sursa citată.

Astfel, pentru a sensibiliza lucrătorii vamali de la controlul fizic, astfel încât să nu fie probleme cu mărfurile contrafăcute sau nedeclarate, sau pentru urgentarea formalităţilor vamale, importatorii obişnuiesc să dea mită între 500-700 dolari/container, spun procurorii.

„Aceste sume pot urca în funcţie de numărul de colete care fac obiectul confiscării, astfel, la cei 500-700 dolari se adaugă 30-50 dolari per colet, sume care ajung şi la 10.000 de dolari per container pentru mărfurile interzise la import în UE”, punctează aceştia.

În concret, în perioada 20 mai 2024 – 27 august 2024, Marius Oprea, în calitatea menţionată, ar fi pretins şi primit pentru sine şi pentru alţii de la persoane juridice şi importatori, sume de bani în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau urgentarea formalităţilor vamale ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, explică DNA.

„Astfel, inculpatul Oprea Marius ar fi contribuit la taxarea ilicită a containerelor cu mărfuri procesate în punctul vamal, facilitând concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă şi mărfuri subevaluate. De asemenea, inculpatul Oprea Marius ar fi avut rolul de colecta sumele de bani remise cu titlu de mită de către reprezentanţii unor persoane juridice şi importatori, care au solicitat efectuarea operaţiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanţa Sud. Imediat după colectarea sumelor de bani, inculpatul Petcu Dorel-Emanuel ar fi preluat sumele respective din incinta Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud situat în Portul Constanţa, pentru a-i transporta în zone de siguranţă şi de a fi împărţiţi ulterior între membrii grupului”, se menţionează în comunicat.

Conform DNA, în data de 12 septembrie, inculpatul C.M. i-ar fi remis lucrătorului vamal Marius Oprea, în incinta Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud situat în Portul Constanţa, sumele de 5.000 de dolari şi 8.100 lei, pretinşi în mod indirect reprezentanţilor unor persoane juridice, importatori, care au solicitat efectuarea operaţiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanţa Sud a unor mărfuri containerizate.

„În contextul menţionat mai sus, la data de 12 septembrie 2024, inculpatul Oprea Marius ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la inculpatul C.M. sumele de 5.000 de dolari şi 8.100 lei. La scurt timp după constatarea infracţiunii flagrante, inculpatul Petcu Dorel-Emanuel ar fi luat discret de pe biroul din faţa sa un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită şi care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghiţire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală”, spun procurorii.

În acest dosar au fost efectuate percheziţii domiciliare în 47 de locaţii situate pe raza judeţului Constanţa, reprezentând sediul unei instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice.

„Cu ocazia efectuării percheziţiilor, în autoturismul inculpatului Petcu Dorel-Emanuel, procurorii au găsit sumele de 12.300 de dolari şi aproximativ 1.000 de euro”, arată DNA.

În cauză se desfăşoară cercetări şi faţă de alte persoane.

Cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit comunicatului menţionat, Dorel-Emanuel Petcu a fost trimis în judecată de către DNA – Secţia de combatere a corupţiei pentru două infracţiuni de fals intelectual săvârşite în legătură cu atribuţiile de serviciu, iar dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti în faza de judecată în primă instanţă. (Agerpres)

INTERVIURILE HotNews.ro