Sari direct la conținut

Constanţa: Un tânăr care ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu, depistat în timp ce conducea băut un autoturism

HotNews.ro
Constanţa: Un tânăr care ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu, depistat în timp ce conducea băut un autoturism

Un tânăr care ar fi trebuit să se afle în arest la domiciliu a fost depistat de poliţişti, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea constănțeană Cobadin, în timp ce conducea băut un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Pe numele bărbatului, în vârstă de 21 de ani, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evadare şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

„La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 00.35, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe strada Spicului din localitatea Cobadin, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa și citat de Agerpres.

Conform sursei citate, din cercetările efectuate a reieşit că persoana în cauză are, pe numele său, o sentinţă emisă de către Judecătoria Constanţa, prin care s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru perioada în curs.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro