Sari direct la conținut

Constantin Gheorghe, apropiat al omului de afaceri Gabriel Comănescu, revine la conducerea Autorității pentru Operațiuni Offshore, de unde fusese demis de Tudose în 2017

HotNews.ro

Constantin Gheorghe, fost director in Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de Gabriel Comănescu, a fost numit joi în funcția de președinteal Autorității care se ocupă de operațiunile petroliere din Marea Neagră, potrivit unei decizii a premierului Viorica Dăncilă publicate în Monitorul Oficial. Numirea este surprinzătoare în condițiile în care abia a avut loc o schimbare la nivelul acestei funcții. Pe 15 martie, fusese numit șef al acestei instituții Iulian Cliseru, sotul Speranței Cliseru, mâna dreaptă a primarului Gabrielei Firea. Tot pe 15 martie, o altă persoană care a lucrat la GSP, Florin Radu Ciocănelea, a fost numit în funcția de consilier de stat în cabinetul premierului, cu atribuții în domeniul energiei.

Constantin Gheorghe va fi președinte, cu rang de secretar de stat al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

Constantin Gheorghe a mai condus Autoritatea până în noiembrie 2017, când a fost schimbat din funcție de premierul de atunci, Mihai Tudose. În locul său fusese numit Iulian Offenberg, pe o perioadă de cinci ani. Însă nici Iulian Offenberg nu a rezistat mult pe funcție, fiind schimbat pe 15 martie cu Iulian Cliseru. După nici o lună, a fost schimbat și Cliseru, revenind Constantin Gheorghe, acesta fiind cunoscut ca un apropiat al omului de afaceri constănțean Gabriel Comănescu.

Autoritatea Competenta de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră a fost înființată în anul 2016. Printre alte atribuții, Autoritatea trebuie să supravegheze respectarea dispozițiilor legale de către operatori și proprietari, inclusiv inspecții, control, investigări și masuri de punere în aplicare.

Rolul institutiei este unul esențial în exploatarea zăcămintelor uriașe de gaze naturale descoperite în Marea Neagră.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro