Sari direct la conținut

Constantin Nita, despre Romgaz: Listarea va incepe luni, iar intervalul stabilit pentru subscriere este intre 24 si 32 lei/actiune

HotNews.ro

Listarea producatorului de gaze Romgaz va demara luni, 21 octombrie, iar subscrierea se va desfasura pana la sfarsitul lunii. Vor fi scoase prin oferta publica initiala un numar de 57,813 milioane de actiuni, ceea ce inseamna 15% din capitalul social Romgaz, pretul fiind cuprins intr-un interval de 25-32 lei/actiune, a anuntat ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, la finalul sedintei de Guvern de vineri in care a fost aprobata Hotatarea privind lansarea lansarea listarii pe bursa a Romgaz.

„Este o cotatie apropiata de cea a Petrom”, a mai spus ministrul.

Nita nu a dorit sa precizeze cat estimeaza ca va obtine statul in urma acestei listari. Gabriel Dumitrascu, director la privatizari in cadrul Departamentului pentru Energie spunea recent ca statul mizeaza pe obtinerea a circa 600 de milioane de euro din listarea Romgaz. Insa, avand in vedere intervalul de pret, se vor obtine doar intre 328 milioane euro si 420 milioane de euro.

Cea mai mare parte din ofertă, respectiv 85%, este destinată investitorilor instituţionali, iar restul, 15%, pentru micii investitori. Pentru investitorii mici, care cumpără până la 10.000 de acţiuni, va fi un discount de 5% în prima săptămână şi de 3% în a doua săptămână.

Va avea loc o oferta publica initiala de actiuni existente si de certificate globale de depozit. Oferta publica initiala (IPO) este pentru vânzarea de pâna la 15% din capitalul social al Romgaz, de catre Departamentul pentru Energie, în numele Ministerului Economiei. Listarea de actiuni va avea loc pe Bursa de Valori Bucuresti, iar cea de certificate Globale de Depozit pe Bursa de la Londra.

Romgaz a anuntat saptamana trecuta intentia de a initia o oferta publica initiala de actiuni existente si de certificate globale de depozit. Ofertă publică inițială (IPO) este pentru vânzarea de până la 15% din capitalul social al Romgaz, de către Departamentul pentru Energie, în numele Ministerului Economiei. Potrivit Romgaz, listarea de actiuni va avea loc pe Bursa de Valori București, iar de certificate Globale de Depozit pe Bursa de la Londra.

Rata de distribuție a dividendelor este de 95% din profitul net în 2012 (conform situațiilor financiare IFRS). Romgaz a realizat un profit net de 1,1 miliarde de Lei (339 milioane dolari SUA) la venituri de 3,8 miliarde de Lei (1,2 miliarde dolari SUA) în anul 2012 și un profit net de 0,6 miliarde de Lei (177 milioane dolari SUA) la venituri de 1,9 de miliarde de Lei (575 milioane de dolari SUA) în prima jumătate a anului 2013

Romgaz intră într-o fază nouă de creștere în producție, ca rezultat al noilor descoperiri în urma programului de investiții în explorare.

Ca parte a strategiei de privatizare a Guvernului României, Romgaz a anunțat vineri, 11 octombrie, intenția de a lansa o ofertă publică inițială (“Oferta”) de vânzare a acțiunilor existente deținute în Societate („Acțiuni Oferite”) și a unor Certificate Globale de Depozit (GDR) având la bază Acțiuni, după ce prospectul va fi aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România.

Se intenționează ca Oferta să aibă ca obiect acțiuni existente ce vor fi vândute de către Departamentul pentru Energie, în numele Ministerului Economiei. Romgaz intenționează să solicite admiterea acțiunilor la tranzacționare pe Bursa de Valori Mobiliare din București și listarea de GDR pe segmentul standard al Listei Oficiale a Autorității de Listare din Marea Britanie și tranzacționarea acestora pe piața reglementată a Bursei de Valori Mobiliare din Londra. Romgaz va depune prospectul la Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, pentru aprobare, înainte de inițierea ofertei.

Despre Romgaz

Romgaz este cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România și, conform Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, compania a deținut, în 2012, o cotă de 50,1% din producția internă de gaze naturale și a furnizat 41,7% din volumul de gaze naturale pentru consum din România. Ariile principale de activitate ale Romgaz includ: explorarea și producția de gaze naturale, furnizarea de gaze naturale, stocarea în depozite subterane și producția de electricitate. În 2012, Romgaz a produs 5,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Romgaz operează în prezent 3.257 de sonde de producție în România care accesează 147 de zăcăminte comerciale, precum și 29 de sonde de explorare în nouă perimetre on-shore. La 30 iunie 2013, Romgaz deținea rezerve nete de gaze de 62,1 miliarde de metri cubi (echivalentul a 2.192 de miliarde de ft³) și rezerve nete probabile de 13,2 de miliarde de metri cubi de gaze (echivalentul a 464,6 de miliarde de ft³), conform consultantului independent – DeGolyer & MacNaughton. Societatea deține acorduri petroliere pentru nouă perimetre de explorare on-shore din România cu o suprafață totală de aproximativ 17.650 km2. În total, din 1997, în perimetrele aflate în concesiune, au fost făcute peste 70 de noi descoperiri de gaze, (aproximativ 3,8 miliarde m3 în termeni de producție cumulată), ceea ce reflectă o rată de succes de 66% pentru pentru forări de explorare finalizate.

Societatea a încheiat o serie de parteneriate și alte acorduri de investiții comune pentru explorarea și dezvoltarea perimetrelor licențiate, atât în străinatate, cât și în România. În Slovacia și Polonia, Societatea deține cote de participare de 25% și 30% în parteneriate și, respectiv, în acorduri pentru explorarea, dezvoltarea și producția a cinci perimetre de explorare.

Pe teritoriul României, Societatea deține participații (cuprinse între 37,5% și 50%) în două alte perimetre. De asemenea, Romgaz are o serie de acorduri de colaborare cu Lukoil, Vanco, Amromco Energy și Schlumberger Logelco, alături de alte contracte de asociere (joint venture) pentru explorarea, dezvoltarea sau reabilitarea diverselor perimetre sau instalații din România și din străinătate.

Romgaz este, de asemenea, cel mai mare operator de înmagazinare subterană de gaze naturale din România. Societatea operează 6 depozite subterane de înmagazinare cu un volum total de lucru de 2,76 miliarde m3 și, potrivit ANRE, în 2012, a avut o cotă de piață pentru înmagazinare subterană a gazelor naturale în România de 90%.

Societatea a intrat recent în sectorul de producere a energiei electrice prin achiziționarea, în februarie 2013, a centralei termoelectrice de la Iernut, care are o capacitate instalată de 800 MW.

Rezultate financiare

Romgaz a înregistrat, în primele șase luni ale anului 2013, EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozit, depreciere și amortizare) de 1,1 miliarde Lei (342 de milioane de dolari SUA), comparativ cu 1,2 miliarde Lei (371 milioane de dolari SUA), în primele șase luni din 2012 și venituri de 3,8 miliarde Lei (1,16 miliarde de dolari SUA); 4,2 miliarde Lei (1,27 miliarde de dolari SUA) și 3,5 miliarde Lei (1,06 miliarde dolari SUA), în exercițiile financiare încheiate la 31 decembrie 2012 , respectiv 2011, 2010.

Romgaz înregistrează marje de EBITDA ridicate în mod constant, acestea atingând 48,3% în 2012 și 58,7% în prima jumătate a anului 2013, comparativ cu 46,2% în 2011.

Legislația din România privind distribuirea profitului înregistrat de companiile deținute de stat prevede ca cel puțin 50% din profitul realizat de companie să fie distribuit sub formă de dividende. Pentru anii 2011 și 2012, Romgaz a înregistrat rate de distribuție a dividendelor de 79% și respectiv 95%. Romgaz estimează să plătească dividende de aproximativ 85% din profitul net al anului 2013, în funcție de poziția financiară și necesitățile de investiții ale companiei.

Piața gazelor naturale din România

Din cele 18 de țări din zona Europei Centrale și de Est, România se poziționează pe locul trei ca PIB total înregistrat în 2012 și pe locul doi ca număr de populație – 19 milioane de locuitori. Guvernul României a aplicat politici macroeconomice responsabile ce au rezultat într-un nivel redus și în scădere a datoriei publice și a deficitelor bugetare.

România este a doua cea mai mare piață de gaze naturale din Europa Centrală și de Est, după Polonia, cu un consum cifrat la 13,5 miliarde de metri cubi în 2012.

Guvernul român a demarat procesul de liberalizare a prețurilor la gaze. Ca parte a acestui proces, consumatorii au deja posibilitatea de a-și alege furnizorul. Guvernul intenționează să încheie procesul de liberalizare a prețului gazelor pentru clienții non-casnici până în 2014 și pentru consumatorii casnici până în 2018.

Oferta

Oferta publică inițială va avea ca obiect maxim 15% acțiuni existente, sub formă de acțiuni și de GDR, deținute de Ministerul Economiei, care acționează prin intermediul Departamentului pentru Energie.

Oferta se adresează investitorilor instituționali și investitorilor de retail din România și investitorilor instituționali pe piața internațională, cu excepția celor din Statele Unite ale Americii, conform prevederilor Regulamentului S și a unor investitori instituționali calificați din Statele Unite ale Americii, conform Regulii 144 A. Se estimează că Oferta va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, în funcție de condițiile de piață.

Goldman Sachs International și Erste Group Bank AG au fost numiți Coordonatorii Globali Comuni și Joint Bookrunners pentru Ofertă . Banca Comercială Română S.A. și SSIF Raiffeisen Capital & Investment S.A. au fost numiți Managerii Locali ai Proiectului.

Oferta este parte din programul de privatizare al României, în conformitate cu politicile existente de liberalizare şi dereglementare a pieței.

În urma Ofertei, Ministerul Economiei va deţine cel putin 70% din acţiunile Societății. S.C. Fondul Proprietatea își va menţine cota de 15% din acţiunile Societății iar flotația liberă va include restul de acțiuni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro