Constructiile si aderarea duc piata camioanelor grele la 500 mil. euro
Explicatia cresterii vanzarilor se regaseste in boomul din constructii si in aderarea la Uniunea Europeana, spun jucatorii din piata. Numarul de camioane grele comercializate in primele noua luni ale anului depaseste 6.500 de unitati, in crestere cu 143% fata de perioada similara a anului trecut.
“Estimarile noastre arata ca vanzarile pe segmentul camioanelor de peste 18 tone vor depasi 9.000 de unitati in 2007, dar se vor situa sub pragul de 10.000 de vehicule”, a declarat pentru Business Standard Razvan Bogdan, marketing manager al EVW Holding, importator al marcii de camioane DAF.
La aceasta valoare a vanzarilor, piata totala se va situa intre 450 si 700 milioane de euro in acest an, conform estimarilor Business Standard.
“Aderarea la Uniunea Europeana, care a ridicat restrictiile pentru transportatorii ce opereaza in afara granitelor, si cresterea sectorului constructiilor, unde sunt utilizate intens aceste camioane, explica boomul de vanzari din acest an”, spune si Razvan Manolescu, director de marketing al Cefin, importatorul camioanelor Iveco.
Un alt motiv al exploziei pietei de camioane este si innoirea parcului auto. Reprezentantul EVW Holding mai spune ca trendul ascendent in vanzarile pe segmentul analizat a inceput din anul 2004, odata cu cresterea inregistrata in constructii.
“Romania avea, pana anul acesta, unul dintre cele mai vechi parcuri de camioane din Europa, dominat de vehicule Roman, insa intretinerea lor a devenit o problema, din cauza vechimii”, a adaugat Manolescu.
Pentru 2008, reprezentantii importatorilor vad o piata in stagnare, la nivelul din 2007, in special din cauza faptului ca piata se apropie de maturitate, ceea ce va duce la rate de crestere cu o singura cifra.
“Cred ca maturitatea pietei se va atinge, cel mai probabil, in doi ani. Atunci, nivelul de fluctuatie a vanzarilor va fi de numai 2-3% pe an, la fel ca in Italia, tara cu care ne comparam noi pe acest segment al pietei auto”, a adaugat reprezentantul Cefin.
Cea mai spectaculoasa evolutie a vanzarilor a inregistrat-o marca Iveco, care a comercializat, in primele noua luni ale anului, 1.682 de camioane grele, cu 253% mai mult decat in perioada similara a anului trecut.
Un articol de Alexandru Gugoasa