Sari direct la conținut

Constructorul UMB nu putea efectua nicio lucrare în zonele de pe Autostrada Moldovei unde nu erau deviate conductele de gaze – DOCUMENTE Transgaz

HotNews.ro
Conducte Transgaz, Foto: AGERPRES
Conducte Transgaz, Foto: AGERPRES

Constructorul autostrăzii Moldova, Spedition UMB, nu putea efectua nicio lucrare în zonăa până nu erau deviate conductele de gaze, pentru a fi evitată o tragedie precum explozia produsă joi dimineată, potrivit unui document al Transgaz obținut de HotNews.ro. „Lucrările de relocare și/sau deviere a conductelor de transport gaze naturale se vor executa în mod obligatoriu înaintea lucrărilor la infrastructura drumurilor proiectate (autostradă sau drum de legătură, după caz)”, se arată în document.

Un alt document arată că în zona conductei de gaze, pe o zonă de 20 m, de o parte și alta, lucrările de construire a drumului vor fi demarate doar după avizarea CTE Transgaz a operațiunilor de relocare a conductelor de gaz. Acest aviz CTE încă nu există.

Potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi, UMB efectua lucrări de îmbunătățire a terenului de la Autostrada Moldovei.

Transportatorul de gaze Transgaz acuză că, în cazul lucrărilor de pe Autostrada Moldovei, unde s-a produs o explozie la o magistrală de gaz, constructorul nu a respectat prevederile Avizului de amplasament 219/2197/04.01.2021 emis de companie. Constructorul este Spedition UMB, companie deţinută de Dorinel Umbrărescu.

Avizul la care face referire Transgaz a fost dat pentru lucrarea „Autostrada Focșani -Bacău(inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea”, constructorul nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect.

Documentele Transgaz arată că organizarea de șantier trebuie amplasată la distanță minimă de 20 m de conductă

Documentele Transgaz (un aviz și o notă de colaborare) arată că trebuiau respectate mai multe reguli în zona în care se afla magistrala de gaze. În primul rând nu putea să se efectueze lucrări până nu era primit avizul CTE al Transgaz și până nu era relocată conducta.

Prevederi esențiale din documentele Transgaz:

– Lucrările de relocare și/sau deviere a conductelor de transport gaze naturale se vor executa în mod obligatoriu înaintea lucrărilor la infrastructura drumurilor proiectate (autostradă sau drum de legătură, după caz).

– Constructorul va lua toate măsurile de respectare a prevederilor N.T.S.M. și N.P.S.I. specific lucrărilor cu pericol de foc și explozie în zona conductei de gaze

– Operațiunile de cuplare se vor realiza în baza unui program de lucru întocmit de Transgaz SA, cu luarea măsurilor suplimentare de punere în siguranță a zonelor de lucru

– Avizele, acordurile, proiectarea și execuția lucrărilor cad în sarcina beneficiarului

– Organizarea de șantier se va amplasa la distanța minimă de 20 m față de conducta de transport gaze

– În zona de protecție a conductei de gaze (6 m, de o parte și de alta), lucrările de săpătură și umplutură se vor executa cu atenție sporită evitându-se lovirea conductei și a izolației anticorozive a acesteia, nu vor fi depozitate materiale sau pământ provenit din săpătură și nu vor staționa mașini și utilaje de construcție

– Pe o zonă de 20 m, de o parte și de alta a conductei de gaze, lucrările de construire a drumului vor fi demarate numai după avizarea în CTE Transgaz a proiectului tehnic de protejare/ relocare/ înlouire, după caz, a conductei, iar lucrările propriu-zise, de execuție a drumului în zona conductei vor fi începute doar după finalizarea lucrărilor asupra conductei

– Constructorul va lua toate măsurile de respectare a legislației în vigoare cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor și apărarea împotriva incendiilor

CNAIR: Constructorul efectua lucrări de îmbunătățire a terenului

Compania de Autostrăzi a transmis, printr-un comunicat de presă, că Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii.

Patru muncitori care lucrau în noaptea de miercuri spre joi pe șantierul autostrăzii A7, care va urma să străbată Moldova de la nord la sud, au murit, iar alți cinci au fost răniți. Trei dintre ei nu au avut nevoie de îngrijiri într-un centru specializat pentru arși.

Cei patru muncitori decedați au fost găsiți carbonizați de către pompierii care au intervenit. Prefectul județului Vrancea a declarat că doi dintre ei sunt greu de identificat.

Doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, victime ale exploziei de la magistrala de gaz de la Călimăneşti, urmată de incendiu, care prezentau arsuri pe 65%, respectiv 40% din corp, au fost preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti, a informat, joi dimineaţă, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, transmite Agerpres.

Prefectul de Vrancea vorbește de o conductă care s-ar fi aflat la o altă adâncime decât se știa

Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a declarat joi că se fac verificări la magistrala de gaz, care ar fi trebuit să se afle la o adâncime de 1,8 m, dar din primele cercetări conducta se află la aproximativ un metru sub pământ, potrivit estimării făcute de oficial la fața locului.

„Din primele concluzii, este o eroare umană, vedem acum de unde vine eroarea umană, din cea constructivă a acestei magistrale, că nu ar fi la adâncimea corectă faţă de cât s-a intervenit în 2017, ultima oară, pe acest tronson şi ar fi fost remediate zonele cu o degradare mai mare de 40%. El a fost verificat în 2016, acest gazoduct, magistrală şi rezista, conform verificărilor, la o presiune de 45 de bari, pe ea avea în timpul exploziei 35 de bari de atmosfere, aşa o ţineau, cu 10 atmosfere sub cea dată de verificări”, a spus prefectul.

El a precizat că „e posibil ca şi factorul noapte să fi contribuit” şi a arătat că ancheta este în desfăşurare.

Compania care executa lucrările la autostrada A7 știa de existența acestei conducte, a mai precizat prefectul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro