Sari direct la conținut

Consultanți fiscali: Consiliul Local Timișoara nu a înțeles amnistia fiscală. A exclus persoanele fizice, deși legislația spune altceva / Reacția Muncipiului

HotNews.ro
Consultanți fiscali: Consiliul Local Timișoara nu a înțeles amnistia fiscală. A exclus persoanele fizice, deși legislația spune altceva / Reacția Muncipiului

Consiliul Local Timișoara a emis diferit hotărârile pentru aprobarea implementării amnistiei fiscale la nivel local, consideră Camera Consultanților Fiscali (CCF).

“Problema de legalitate care, în opinia noastră, se pune în legătură hotărârile emise de Consiliul Local Timișoara este aceea că din conținutul acestora rezultă că prevederile unuia dintre articolele care reglementează pachetul de facilități fiscale stabilite de legiuitor la nivel de lege, respectiv prevederile art. XVI, nu s-ar aplica și pentru contribuabilii persoane fizice din municipiul Timișoara, care au înregistrat obligații bugetare restante față de bugetul local la data de 31 august 2024”, spune CCF într-o scrisoare transmisă Prefecturii județului Timiș.

Totuși, acel articol stabilește categoriile de facilități de care pot să beneficieze persoanele fizice care au înregistrat obligații bugetare restante la data de 31 August 2024, precum și condițiile pe care trebuie aceștia să le îndeplinească pentru a putea obține facilitățile prevăzute de lege.

În opinia consultanților fiscali, la nivel de hotărâre, Consiliul Local Timișoara nu are posibilitatea legală de a selecta nici categoriile de contribuabili care pot beneficia de facilități, nici categoriile de facilități și nici condițiile de acordare a facilităților, întrucât toate aceste trei elemente au fost deja stabilite la nivelul legii primare, iar singura opțiune prevăzută expres de legea primară, ca fiind la latitudinea consiliilor locale, este aceea de a aplica sau a nu aplica pachetul de facilități fiscale reglementate la art. I- XVI, iar dacă hotărârea este aceea de a le aplica, să aprobe o procedură prin care să se asigure implementarea practică a aplicării acestora.

„Principalele norme legale în domeniul fiscalității, care sunt aplicate și de administrațiile locale, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, dar și alte norme legale în domeniu, conțin de regulă dispoziții exprese care să clarifice limitele, posibilitățile și modalitățile de aplicare a anumitor prevederi, la nivelul administrațiilor locale, ținând seama de principiul autonomiei locale și al specificităților administrației publice locale, dar, în egală măsură, și de respectarea normelor de drept constituționale și unionale, a principiilor generale ale fiscalității și nu în ultimul rând, de respectarea politicilor macroeconomice și fiscale ale Statului Român”, arată CCF.

Vezi întreaga scrisoare a Camerei Consultanților Fiscali transmisă Prefecturii din Timiș.

Reacția Municipiului

Municipiul Timișoara a trimis HotNews.ro un drept la replică. Îl redăm integral.

“Un număr de 1.110 persoane fizice au achitat obligații fiscale în valoare totală de 7.487.163 lei, valoarea totală a accesoriilor anulate ridicându-se la 3.003.040 lei. În ceea ce privește persoanele juridice, au fost colectate obligații fiscale în valoare totală de 6.847.824 lei de la un număr de 168 de contribuabili, fiind anulate accesorii în cuantum de 4.164.779 lei.

Hotărârea adoptată de Consiliul Local Timișoara respectă în totalitate legislația națională în vigoare la momentul aprobării, contrar afirmațiilor CCF, care fac referire la o modificare ulterioară. Pentru clarificare, prezentăm cronologia:

• În 6 septembrie, Guvernul României publică în Monitorul Oficial OUG 107/2024 care oferă Primăriilor opțiunea de a anula dobânzile, penalitățile și accesoriile aferente datorate la bugeutl local

• În 24 septembrie, Consiliul Local Timișoara adoptă HCL 416/2024 care aplică prevederile OUG 107/2024

• În 25 septembrie, Guvernul României publică OUG 112/2024 care modifică ordonanța inițială și oferă Primăriilor și opțiunea de a anula datoriile principale mai mici de 5.000 de lei (respectiv prin Art. VI la care se face referire în scrisoare)

Facilitățile fiscale acordate la nivelul Municipiului Timișoara prin HCL 416/2024 respectă prevederile OUG 107/2024 și sunt aplicabile atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. Menționăm, de asemenea, că administrațiile locale din Oradea, Bacău, Târgu Jiu, Piatra Neamț, Turda sau Vaslui aplică similar măsura acordării facilităților fiscale.

Înțelegem că predictibilitatea scăzută și modificările frecvente ale legislației pot genera confuzie. Pentru a asigura coerență și claritate, municipalitatea a optat strict la prevederile OUG 107/2024 atunci când am elaborat și aplicat HCL 416/2024, astfel încât să evităm confuziile și să menținem predictibilitatea pentru beneficiarii direcți.”

INTERVIURILE HotNews.ro