Sari direct la conținut

Consultanții fiscali cer Finanțelor să vină cu precizări: Firmele care au codul de TVA anulat au obligația de a emite facturi în e-Factura?

HotNews.ro
Dan Manolescu - presedintele Camerei Consultantilor Fiscali, Foto: Adi Iacob / HotNews
Dan Manolescu - presedintele Camerei Consultantilor Fiscali, Foto: Adi Iacob / HotNews

România se află în prezent în situația implementării regulilor de facturare prin sistemul RO e-Factura, reguli care prevăd o serie de sancțiuni aplicabile în cazul nerespectării unor condiții.

“Și atunci se ridică serios problema persoanelor impozabile care au codul de TVA anulat în ceea ce privește obligațiile de facturare. Au aceste persoane obligația de a emite facturi? Cum ar trebui să emită facturile pentru operațiunile taxabile, cu sau fără TVA? Pe lângă faptul că legislația privind e-factura stabilește sancțiuni pentru persoanele care trebuie să emită facturi, există sancțiuni și pentru beneficiarii care primesc facturi neemise prin sistemul e-factura (15% din valoarea totală a facturii)”, spune Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-o scrisoare trimisă Ministerului de Finanțe.

În aceste condiții CCF consideră că sunt necesare prevederi clare referitoare la obligațiile de facturare ale acestor persoane, pentru a evita interpretări diferite și sancțiuni care ar putea fi aplicate.

“Lipsa de reglementare are efecte dăunătoare dând posibilitatea oricărei interpretări atât din partea organelor fiscale, cât și a operatorilor economici”, spun specialiștii.

Propunerea Camerei Consultanților fiscali este de a se introduce o prevedere potrivit căreia aceste persoane aplică facturarea (art. 319 din Codul fiscal), dar cu o derogare pentru operațiunile taxabile – facturile să se emită fără evidențierea TVA, dar cu mențiunea TVA inclus, din cauza prevederii care nu dă drept de deducere beneficiarului.

De asemenea, întrucât de-a lungul timpului s-au ridicat probleme legate de facturarea bunurilor executate silit sau a celor livrate în cadrul procedurii de faliment, pentru că în aceste două situații speciale beneficiarul are drept de deducere, să se prevadă obligația de a emite facturi cu TVA pentru operațiunile taxabile, care nu trebuie corectate după înregistrarea în scopuri de TVA a furnizorului.

Camera Consultanților Fiscali reamintește că de la data implementării prevederilor referitoare la anularea codului de TVA s-a ridicat problema obligațiilor de facturare a acestor persoane, neexistând o prevedere clară în acest sens.

“Prin plasarea prevederilor referitoare la persoanele impozabile cu cod TVA anulat este evident că s-a intenționat ca aceste persoane să nu fie supuse tuturor prevederilor din Titlul VII TVA al Codului fiscal. O lungă perioadă de timp s-a considerat că acestea nu desfășoară o activitate economică, chiar dacă continuă să efectueze livrări/prestări”, arată CCF.

În acest sens organizația redă prevederile pct. 79 alin. (14) din normele de aplicare a Codului fiscal:

”In cazul persoanelor impozabile a caror inregistrare in scopuri de TVA a fost anulata de organele fiscale competente conform art. 316 alin. (11) lit. a)-e) si h) din Codul fiscal, se considera ca bunurile de capital nu sunt alocate unei activitati economice pe perioada in care nu au avut un cod valabil de TVA, fiind obligatorie ajustarea taxei conform art. 305 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal.”

Dar datorită jurisprudenței CJUE, informează CCF, s-a revenit asupra acestei abordări eronate, recunoscându-se că în fapt aceste persoane au statut de persoane impozabile și desfășoară o activitate economică.

Problema facturării are mai multe aspecte:

1. pe de o parte persoanele cu codul de TVA anulat sunt obligate să plătească TVA la nivelul taxei colectate, dar pe baza formularului 311

2. pe de altă parte dacă beneficiarii ar primi facturi cu TVA nu ar avea drept de deducere (cel puțin pe perioada în care furnizorul are codul anulat).

“Ori se ridică o problemă comercială, poate un furnizor cu codul anulat să emită facturi cu TVA pentru operațiuni taxabile în condițiile în care beneficiarul nu poate deduce acest TVA? Se pare că și normele de aplicare ale art. 11 în mod indirect conduc spre ideea că aceste persoane nu aplică regulile de facturare prevăzute de art. 319 din Codul fiscal, fiind prevăzut în norme cum se determină TVA de plată a acestor persoane în funcție de modul cum au emis facturile, cu sau fără TVA (a se vedea pct. 5^1 din normele metodologice date în aplicarea art. 11)”, explică Camera Consultanților Fiscali.

INTERVIURILE HotNews.ro