Continental a realizat un profit inainte de impozitare de 436,8 milioane euro
Compania germana Continental AG a obtinut in primele trei luni ale acestui an un profit inainte de impozitare (EBIT) de 436,8 milioane euro, in crestere cu 24% fata de perioada similara a anului precedent, cand inregistra valoarea de 352,4 milioane euro, se arata intr-un comunicat al producatorului de subansamble auto.
Cifra de afaceri consolidata a atins valoarea de 3,96 miliarde de euro, cu 9,8% mai mare fata de aceeasi perioada a anului 2006.
Continental inregistra la data de 31 martie datorii financiare nete in valoare de 1,32 miliarde de euro, cu 141,3 milioane de euro mai mult decat la finele anului trecut. Raportat la perioada similara a anului 2006, datoriile financiare nete au avansat cu 652,2 milioane de euro.
„Acest lucru se datoreaza mai ales finantarii achizitionarii diviziei responsabile cu dezvoltarea de sisteme electronice auto de la Motorola, precum si investitiilor in Contractual Trust Arrangement (CTA), in valoare de 630,0 milioane de euro“, a declarat Alan Hippe, directorul financiar al Continental.
Continental activeaza in domeniul producerii de subansamble auto si este furnizor de sisteme de franare, componente auto, sisteme electronice, anvelope si elastomere tehnice. Concernul a realizat in anul 2006 o cifra de afaceri de 14,9 miliarde de euro. In prezent compania are un numar de 87.000 de angajati in toata lumea.
Continental in Romania
In Romania, Continental AG detine prin divizia sa Automotive Systems o capacitate de productie la Sibiu, iar la Timisoara, prin divizia Automotive Products, concernul detine o fabrica de anvelope.
Divizia ContiTech a Continental are in Romania unitati de productie la Timisoara si la Carei, in judetul Satu Mare, unde produce tubulaturi pentru sistemele de aer conditionat auto si curele de transmisie, respectiv furtune de racire.