Continuă bătălia dintre doi giganți tehnologici – Qualcomm acuză Apple că a dat informații confidențiale celor de la Intel
Qualcomm, una dintre cele mai mari companii de tehnologie, acuză Apple că a furat elemente tehnologice esențiale legate de procesoare și le-a dat apoi rivalilor de la Intel, care și-au îmbunătățit chip-urile cu ajutorul acestor informații, scrie Reuters. Disputa se poartă în justiția SUA și neînțelegerile dintre Apple și Qualcomm nu sunt noi, ambele companii venind cu acuzații. Qualcomm a fost în centrul atenției datorită discuțiilor de preluare la începutul acestui an de către Broadcomm, care oferea 121 miliarde dolari.
Qualcomm a acuzat Apple că a dat rivalului Intel informații despre procesoarele sale, informații cu care, spun cei de la Qualcomm, Intel și-a îmbunătățit calitatea chip-urilor care erau ”mediocre”.
Apple a folosit mult timp exclusiv chip-uri de la Qualcomm, dar din 2016, de la iPhone 7, a utilizat și chip-uri de la Intel. Qualcomm le spunea în iulie investitorilor că este convinsă că Apple a eliminat în totalitate chip-urile sale, înlocuindu-le cu cele de la Intel.
Apple și-a exprimat îndoiala asupra celor susținute de Qualcomm, iar luna trecută spunea că această companie a refuzat să răspundă la întrebările legate de ce informații confidențiale ar fi împărtășit în mod incorect cu Intel. Apple a mai spus că le-a dar celor de la Qualcomm posibilitatea să afle dacă soft-ul companiei a fost utilizat conform înțelegerii.
Bătălia dintre cele două companii se desfășoară de ani buni, Apple acuzând Qualcomm de practici ilegale în domeniul brevetelor.
Qualcomm explicase faptul că a dat celor de la Apple acces la tool-uri software cofidențiale pentru a integra fără probleme chip-urile în iPhone-uri. Cei de la Qualcomm susțin că aceste informații ultra-importante au ajuns la Intel.