Sari direct la conținut

Contract de peste 3,5 milioane de euro: Tiger Protector Company va asigura protectia si paza in toate sediile Postei Romane

HotNews.ro
Posta Romana, Foto: Hotnews
Posta Romana, Foto: Hotnews

¬Posta Romana a atribuit in data de 16 februarie un contract de peste 3,5 milioane de euro (fara TVA) catre firma Tiger Protector Company pentru servicii de paza si protectie a bunurilor, valorilor si imobilelor sale impotriva accesului neautorizat sau a ocuparii abuzive, precum si impotriva furturilor, distrugerilor, incendiilor si a altor actiuni provocatoare de pagube materiale, pentru toate subunitatile si sucursalele sale, conform unui anunt publicat joi in Sistemul Electronic de Achizitii publice (SEAP).

Datele din SEAP arata ca anuntul de atribuire implica incheierea unui acord-cadru cu firma castigatoare, fara a fi mentionata si perioada de timp pentru care vor fi asigurate aceste servicii.

Contractul este finantat din fonduri proprii ale postei Romane. Procedura de atribuire a fost prin licitatie deschisa, insa nu o licitatie electronica. Criteriul de atribuire a fost ‘oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic”.

Posta Romana a primit 5 oferte pentru atribuirea acestui contract, desemnand castigatoare oferta celor de la Tiger Protector Company, a carei valoare a fost similara cu valoarea estimata initial a contractului.

  • UPDATE Desi la anuntul de atribuire se precizeaza ca nu a existat o licitatie electronica, o cautare in SEAP la anunturile de participare la licitatii electronice se arata ca Posta Romana a lansat o licitatie electronica in luna iunie 2015, al carei rezultat care desemna castigatoare firma Tiger Protector Company a fost contestat de catre firma Sicuro Invest SRL.

Acordul cadru viza o perioada de 2 ani, fiind primite 5 oferte din partea: Tiger Protector Company, Sicuro Invest, Securitas Services, Thug Security si Scorseze Security international.

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a admis in parte contestatia celor de la Sicuro Invest SRL, in data de 14 decembrie 2015, obligand Posta Romana sa reanalizeze oferta pe care au declarat-o castigatoare, respectiv oferta celor de la Tiger Protector Company.

CNSC nu a acceptat solicitarea de anulare a procedurii, hotarand ca procedura de achizitie publica sa continue, insa cu respectarea celor decise in sarcina Postei.

Posta Romana a fost si obligata sa plateasca 3.000 de lei catre Sicuro Invest , reprezentand cheltuieli ocazionate de solutionarea contestatiei.

Vezi atasata decizia CNSC precum si ceea ce a contestat Sicuro invest SRL.

In final, se pare ca Posta a reanalizat oferta Tiger Protector Company, desemnand-o castigatoare. Vezi atasata decizia CNSC precum si ceea ce a contestat Sicuro invest SRL.

  • UPDATE Precizari ale Postei Romane privind desemnarea castigatorului acestei licitatii:

„Pentru procedura in cauza, s-a publicat in SEAP anuntul de participare nr. 160730/30.06.2015. Desi prevederile art.16 din OUG 34/2006 permit autoritatilor contractante sa nu utilizeze procedurile online/offline disponibile in SEAP, atunci cand serviciile ce urmeaza a fi contractate fac parte din categoria celor inscrise in Anexa 2B din OUG 34/2006, CN POSTA ROMANA a ales o procedura transparenta, derulata prin SEAP.

In conformitate cu art. 54 si art.55 lit. b) coroborat cu art.74, art.75 alin. 1, 4 si 5 din OUG 34/2006, autoritatea contractanta a aplicat procedura de Licitatie deschisa prin publicarea unui anunt de participare, perioada de publicitate fiind de 40 de zile.

La data deschiderii ofertelor au fost depuse cinci oferte, dupa cum urmeaza:

  • S.C. SICURO INVEST SRL
  • S.C. THUG SECURITY SRL
  • S.C. TIGER PROTECTOR COMPANY SRL
  • S.C. SCORSEZE SECURTY INTERNATIONAL SRL
  • S.C. SECURITAS SERVICES ROMANIA SRL

In cadrul procesului de evaluare, patru dintre ofertanti au fost descalificati pentru neindeplinirea cerintelor minime de calificare. Motivele care au stat la baza deciziei de descalificare au fot urmatoarele:

– S.C. SICURO INVEST SRL: – nu a prezentat o autorizatie valabila de folosire arme si munitii letale/neletale;

– S.C. THUG SECURITY SRL: – nu a prezentat o autorizatie valabila de folosire arme si munitii letale/neletale;

– nu a indeplinit cerinta privind media cifrei de afaceri pentru ultimii 3 ani;

– nu a prezentat certificat fiscal valabil privind achitarea taxelor si impozitelor la bugetul de stat consolidat;

– nu a demonstrat experienta similara solicitata de catre autoritatea contractanta;

– nu a demonstrat indeplinirea cerintei privind personalul de conducere ca fiind certificat ‘manageri de securitate’;

– nu a demonstrat dotarea tehnica necesara derularii contractului;

– nu a prezentat adeverinte de la organele abilitate (ITM) privind atestarea personalului ca agenti de paza;

– S.C. SCORSEZE SECURTY INTERNATIONAL SRL: – nu a prezentat certificat fiscal valabil privind achitarea taxelor si impozitelor la bugetul de stat consolidat;

– nu a demonstrat experienta similara solicitata de catre autoritatea contractanta;

– S.C. SECURITAS SERVICES ROMANIA SRL: – nu a demonstrat experienta similara solicitata de catre autoritatea contractanta;

– nu a prezentat adeverinte de la organele abilitate (ITM) privind atestarea personalului ca agenti de paza.

„Astfel, avand in vedere ca patru din cinci ofertanti au depus oferte inadmisibile, autoritatea contractanta s-a aflat in situatia de a evalua o singura oferta financiara. La data depunerii ofertei, aceasta se situa sub valoarea estimata, insa la data semnarii contractului s-au aplicat corespunzator prevederile art.97 din HG 925/2006 care specifica faptul ca „pe parcursul indeplinirii contractului, pretul poate fi ajustat daca au avut loc modificari legislative, modificari ale normelor tehnice sau au fost emise de catre autoritatile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renuntarea la anumite taxe/impozite locale, al caror efect se reflecta in cresterea/diminuarea costurilor pe baza carora s-a fundamentat pretul contractului”. Aplicarea acestei situatii speciale a intervenit datorita faptului ca, prin aprobarea bugetului consolidat al statului pentru anul 2016, s-a aprobat o majorare a salariului minim pe economie cu aproximativ 20%. Pentru a se respecta principiul transparentei, posibilitatea de ajustare a pretului a fost mentionata in fisa de date a achizitiei aferenta anuntului de participare nr. 160730/30.06.2015

In urma comunicarii rezultatului procedurii, S.C. SICURO INVEST SRL a contestat hotararea autoritatii contractante solicitand anularea procedurii, pe motiv ca descalificarea sa a fost ilegala, si, de asemenea, descalificarea ofertantului castigator pentru neindeplinirea cerintelor minime de calificare. Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a mentinut hotararea autoritatii contractante de a descalifica ofertantul contestatar pentru neprezentarea autorizatiei valabile de folosire arme si munitii letale/neletale, a respins capatul de cerere privind neindeplinirea cerintelor minime de calificare de catre ofertantul castigator si a dispus reevaluarea ofertei financiare a S.C. TIGER PROTECTOR COMPANY SRL.

S.C. SICURO INVEST SRL a formulat plangere la Curtea de Apel Bucuresti impotriva deciziei CNSC, insa Curtea de Apel a respins plangerea si a mentinut decizia CNSC. In urma reevaluarii ofertei financiare a S.C. TIGER PROTECTOR COMPANY SRL, Posta Romana a constatat ca este o oferta admisibila, care indeplineste cerintele legale si ale autoritatii contractante si a hotarat declararea castigatorului procedurii. Ulterior, autoritatea contractanta a retransmis ofertantilor participanti rezultatul procedurii, insa niciunul dintre acestia nu a mai contestat decizia”.

Posta Romana este detinuta de statul roman, prin Ministerul pentru Societatea Informationala, in proportie de 75%, si de Fondul Proprietatea (FP) in proportie de 25%. Compania detine cea mai mare retea de distributie la nivel national, insemnand peste 80% din totalul subunitatilor postale care opereaza, in prezent, in Romania. Peste 19 milioane de locuitori beneficiaza de serviciile Postei Romane si peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reteaua postala proprie. Compania a incheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), dupa cinci ani de pierderi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro