Sari direct la conținut

Contract istoric: Iranul va furniza Europei occidentale gaze naturale

HotNews.ro

Iranul a semnat cu grupul elvetian EGL primul contract pentru exportul de gaze in Europa, anunta Vremia novostei. Eveniment este catalogat drept istoric, dar destul de neplacut pentru Rusia. Compania nationala iraniana pentru exportul de gaze naturale (NIGEC) a incheiat un contract cu Elektrizitaetsgesellschaft Laufenburg (EGL) pentru vanzarea a 5,5 miliarde metri cubi de gaze pe an. Este primul contract pe termen lung (25 de ani) de livrare de gaze iraniene in Europa.

Dupa ce SUA au instituit sanctiuni economice impotriva Teheranului, o mare parte din pretendentii la gaze iraniene si-au amanat posibilele contracte. Avand statut de neutralitate, Elvetia nu s-a temut sa permita EGL sa duca tranzactia la bun sfarsit.

Acum, partile trebuie sa rezolve problema tranzitului prin Turcia, precum si realizarea proiectului gazoductului Trans Adriatic Project (TAP), din Grecia spre sudul Italiei (via Albania si traversand Marea Adriatica).

Partenerul EGL la constructia conductei a devenit compania norvegiana StatoilHydro, care este parte in proiectul de exploatare a zacamantului Shah-Deniz din Azerbaidjan si care, dupa toate probabilitatile, spera sa completeze cota ei la TAP cu gaz azer.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro