Sari direct la conținut

Contracte de 600 milioane lei pentru creșterea vitezei trenurilor pe linia București – Pitești

HotNews.ro
Sageata Albastra, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Sageata Albastra, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

CFR Infrastructură anunță că s-au semnat două contracte, în valoare totală de 583 milioane lei, fără TVA, pentru lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii, pe două loturi ale liniei de cale ferată București – Pitești. Pe alte două loturi lucrările sunt în execuție. Trenurile vor putea atinge cel mult 120 km/h.

Între București și Pitești sunt 108 km pe calea ferată, iar trenurile fac, în medie, între 110 și 120 de minute. Cel mai rapid tren face 94 de minute, iar cel care staționează mai mult face 2 ore și 36 de minute. Într-o zi de lucru sunt 15 trenuri pe sens, în week-end sunt mai puține.

Ce spune CFR SA

CFR SA informează că Sucursala Regională CF București a semnat astăzi, 19 decembrie 2023, contractele în valoare totală de 583 milioane lei, fără TVA, pentru lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii pe linia CF București – Pitești, ultimele două loturi din programul de reînnoire, finanțat prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru viteza maximă de 120 km/h.

Sucursala Regională CF București și compania Yapi Merkezi ve Sanayi A.S (Turcia) au semnat marți, 19 decembrie 2023, contractele pentru lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii pe linia CF București – Pitești, ultimele două loturi, în lungime totală de 196,7 km, aferente acestui tronson :

Chitila – Ciocănești (firul II) și Ciocănești – Titu (firul I si II), de la km 10+600 la km 49+780 (linii curente și directe din stațiile Săbăreni, Ciocănești și Ghergani).

Lotul 2: Titu – Călinești – Golești (firul I și II), de la km 49+980 la km 95+000 (linii curente si directe din stațiile Fusea, Mătăsaru, Găești, Leordeni și Călinești).

În cadrul celor două contracte, cu o durată de 36 de luni fiecare contract, se vor executa lucrări de reînnoire pe o lungime de 196,7 km CF, pe intervalul CF Chitila – Golești, prin înlocuirea la rând a următoarelor componente ale suprastructurii căii: șină – traverse (196,7 km), 149 de aparate de cale, piese pentru aparate de cale, cupoane de tranziție, traverse normale si speciale din lemn (pentru aparate de cale, poduri/podețe), contrașine pod/podețe, platelaj metalic, ambutisat și neambutisat pentru podețe, traverse de beton complet echipate, dale elastice la 23 de treceri la nivel, material mărunt, piatră spartă, inclusiv lucrări pentru realizarea căii fără joante.

Tot în cadrul programului de reînnoire pe linia CF București – Pitești sunt deja în execuție lucrările de înlocuire la rând a suprastructurii căii pe intervalul Călinești – Golești – Pitești (21 km), de la km 95+000 la km 107+575, inclusiv liniile 1a, 1b, 5 și 6 din stația CF Golești, contract în valoare de 82 milioane lei, fără TVA, încheiat, în luna martie 2023, între SRCF Craiova și Asocierea Strabag – Metabet CF SA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro