Sari direct la conținut

Contraofensiva Kievului în Lîman arată că Ucraina poate respinge forțele ruse – șeful NATO

HotNews.ro

Recuperarea de către Ucraina a unui oraș aflat pe teritoriul „anexat” de președinte rus Vladimir Putin demonstrează că ucrainenii fac progrese și sunt capabili să respingă forțele ruse, a declarat duminică secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează Reuters.

„Am văzut că au reușit să ia un nou oraș, Lîman, și asta demonstrează că ucrainenii fac progrese, sunt capabili să respingă forțele ruse datorită curajului, datorită vitejiei, abilităților lor, dar bineînțeles și datorită armelor avansate pe care Statele Unite și alți aliați le oferă”, a spus Stoltenberg într-un interviu pentru „Meet the Press” de la NBC.

Stoltenberg a declarat că cel mai bun mod de a contracara anexarea proclamată a Rusiei a unor părți din Ucraina este să susțină în continuare guvernul de la Kiev.

Întrebat despre cererea Ucrainei de aderare accelerată la Alianța de Apărare Occidentală, Stoltenberg a spus că „orice decizie de aderare trebuie luată prin consens, toți cei 30 de aliați trebuie să fie de acord pentru a lua o astfel de decizie”.

În ceea ce privește retorica nucleară a lui Putin, secretarul general NATO reia ideea că dacă Rusia va folosi orice fel de arme nucleare, Kremlinul va suporta consecințe.

Mihailo Podoliak, un consilier al șefului biroului președintelui Zelenski, a scris pe Twitter că în 48 de ore 10 state și-au arătat sprijinul pentru aderarea Ucrainei la NATO și că care susțin cererea sunt „în mare parte țări care își amintesc [de] ghearele otrăvitoare ale imperiului rus.

„În 48 de ore de la semnarea cererii lui Zelenski de a se alătura NATO, 10 țări din bloc sprijină adeziunea Ucrainei la Aliață – în mare parte țări care își amintesc de ghearele otrăvitoare ale imperiului rus. Suntem recunoscători pentru leadership și responsabilitate. Istoria se face astăzi”, a scris Podoliak pe Twitter.

Președintele Klaus Iohannis a postat, duminică, pe Twitter, o declarație semnată de el și de președinții statelor din Europa centrală și de est, care reiterează „sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

”Noi susţinem cu fermitate decizia Summitului NATO de la Bucureşti din 2008 privind viitoarea aderare a Ucrainei”, a transmis preşedintele Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro