Sari direct la conținut

Controversata fondatoare a PETA spune că îi va trimite lui Elon Musk o bucată din inima ei după ce va muri

HotNews.ro
Elon Musk, Foto: Hannibal Hanschke / AFP / Profimedia Images
Elon Musk, Foto: Hannibal Hanschke / AFP / Profimedia Images

Fondatoarea și președintele PETA, Ingrid Newkirk, afirmă că îi va trimite miliardarului sud-african Elon Musk o bucată din inima sa după ce va muri, deoarece nu crede că acesta are una, relatează Insider.

Newkirk, în vârstă de 74 de ani, a vorbit în cadrul unui interviu acordat revistei Rolling Stone despre decizia ei de a trimite diverite părți ale trupului ei în jurul lumii după ce va muri, ca parte a unei campanii postum de a atrage atenția cu privire la respectarea drepturilor animalelor.

Ea a spus că lui Musk îi va trimite o treime din inima ei, dar că nu ar dori să creadă că va face acest lucru din cauză că miliardarul ce are în portofoliu Tesla, SpaceX și Twitter, i-ar fi drag inimii.

„Pentru ca să nu fiu înțeleasă greșit: m-am gândit la inima mea deoarece nu cred că el are una”, a spus Newkirk. Ea a precizat că decizia are legătură cu o companie mai puțin mediatizată a lui Musk, Neuralink.

„Adică vreau să spun că el este genial. Nu există dubiu cu privire la asta. Dar el are această serie de experimente pentru Neuralink, știți compania sa de implanturi cerebrale, și aceste 250 de maimuțe au murit”, a explicat președintele PETA, cea mai cunoscută organizație pentru protejarea drepturilor animalelor din lume.

Revista Rolling Stone notează însă că un alt ONG din Statele Unite, Comitetul Medicilor pentru Medicină Responsabilă, estimează că doar 23 de maimuțe au murit ca urmare a experimentelor efectuate de Neuralink și că această companie de cercetări în neuroștiințe fondată de Musk a ucis în total în jur de 1.500 de animale în ultimii 5 ani.

În luna februarie a anului trecut această organizație americană non-profit din care fac parte peste 17 mii de medici a depus o petiție la Departamentul Agriculturii al Statelor Unite în care acuză Neuralink de încălcarea Legii privind bunăstarea animalelor.

Compania de cercetări în neuroștiințe a lui Musk a primit aprobarea să facă un studiu pe oameni

Reprezentanții Neuralink admit că maimuțe au murit în timpul experimentelor desfășurate, dar neagă că în cadrul acestora și a altor activități au fost încălcate standardele privind bunăstarea animalelor.

La sfârșitul lunii trecute Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a dat undă verde Neuralink pentru primul său studiu clinic pe oameni, după ce anterior a refuzat mai multe solicitări depuse de compania lui Musk în acest sens.

În ceea ce o privește pe Ingrid Newkirk, aceasta este la rândul său un personaj controversat, PETA fiind implicată de-a lungul anilor în mai multe controverse și scandaluri publice. O parte dintre acestea s-au datorat faptului că organizația a oferit sprijin financiar unor extremiști găsiți vinovați de incendierea unor laboratoare de cercetare din SUA în condițiile în care PETA militează pentru interzicerea tuturor experimentelor făcute pe animale.

În 2003 o campanie publicitară a PETA numită „Holocaustul din farfuria ta” a atras critici dure din partea Israelului și a comunității evreiești din întreaga lume.

În cadrul campaniei respective organizația condusă de Newkirk a juxtapus imagini din lagărele de concentrare naziste cu fotografii din fermele în care sunt crescute animale pentru a sugera că modul în care au fost exterminați evreii în timpul Holocaustului nu este diferit de modul în care sunt tratate animalele crescute pentru mâncare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro