Sari direct la conținut

Copiii stiu de la nastere ce este bine si ce e rau

HotNews.ro

Cei mici au abilitatea naturala de a se identifica prin traire cu alte persoane, cunoscand notiunile de bine si rau, arata un studiu realizat de cercetatorii americani. Teoria alimenteaza vechea dezbatere legata de simturile pe care le dobandim prin educatie versus cele pe care le avem de la natura.

Copiii intre 7 si 12 ani sunt capabili sa inteleaga daca o alta persoana sufera si simt o nevoie naturala de a proteja victima, arata studiul intocmit de o echipa de cercetatori din Chicago.

Acestia au concluzionat ca latura afectuoasa si grijulie a unui copil nu este doar rezultatul educatiei parentale. Studiul s-a desfasurat pe 17 copii carora li s-au aratat multiple secvente cu oameni care sufereau agresiuni – accidentale sau intentionate, conform Mediafax.

In unele secvente durerea era accidentala – provocata, spre exemplu, de caderea unui obiect pe mana unei persoane. In altele, suferinta era cauzata intentionat, prin calcarea voita pe piciorul cuiva.

Tomografiile cerebrale efectuate copiilor au aratat reactii diferite in functie de tipul durerii provocate. In cazul suferintei accidentale, activitatea cerebrala era mai intensa in zonele asociate cu procesarea durerii.

In cazul durerii provocate intentionat, copiii au inregistrat o activitate cerebrala mai intensa in zonele asociate cu interactiunea sociala si rationamentul moral.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro