Skip to content
Când copilul adoarme pe bancheta din spate, centura nu trebuie slăbită pentru confort. Jocul excesiv poate reduce protecția sistemului de retenție în cazul unui impact. FOTO: Shutterstock
TOTUL DESPRE MAME

Copilul doarme în mașină cu centura slăbită? Greșeala pe care mulți părinți o fac în drum spre mare

Georgiana Mihalcea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Drumul spre mare începe, în multe familii, cu un copil energic pe bancheta din spate și continuă, după câteva zeci de kilometri, cu unul adormit în scaunul auto. Capul îi cade într-o parte, corpul se lasă mai greu în centură, iar părintele este tentat să facă ceea ce pare, pe moment, un gest de confort: să slăbească puțin hamul sau centura, ca cel mic să doarmă mai bine. Numai că sistemele de siguranță nu au două moduri de utilizare, unul pentru copilul treaz și altul pentru cel care doarme.

Centura sau hamul scaunului auto trebuie să rămână corect poziționate și ajustate pe întreaga durată a călătoriei, pentru că rolul lor este să țină corpul copilului în poziția pentru care sistemul a fost proiectat și testat în eventualitatea unei frânări bruște sau a unui impact.

Dr. Mihaela Guțu-Robu, medic specialist pediatrie și inițiatoarea proiectului „Busola Pediatrică”, atrage atenția că somnul copilului nu schimbă regula:

„Centura trebuie utilizată corect pe toată durata deplasării cu autoturismul, indiferent dacă cel mic doarme. Acest lucru este necesar pentru a asigura o protecție eficientă în cazul unui accident. O verificare simplă prin care ne asigurăm că centura e strânsă corect poate fi realizată prin „testul ciupiturii”: centura trenuie să alunece printre degetele noaste atunci când o strângem între degetul mare și cel arătător”.

Citește continuarea articolului AICI.