CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS Povara meciurilor directe
Coco Gauff a intrat pe teren cu povara celor 10 înfrângeri suferite împotriva polonezei Swiatek, iar evoluția sa de joi a arătat din plin că americanca suferă deja de un complex numit Iga. Victoria liderei WTA nu poate fi pusă la îndoială (6-2, 6-4), cu toate că americanca a avut o sclipire în setul al doilea care putea măcar prelungi semifinala de la Roland Garros, dar a fost trădată de serviciu.
Coco Gauff, condusă cu 11-1 de Iga Swiatek în meciurile directe după semifinala de la Roland Garros
Când intri pe siteul WTA și cauți h2h-ul (meciurile directe) dintre Swiatek și Gauff primul lucru la care te poți gândi este acela că poate fi o eroare: 10-1 în favoarea polonezei.
Dacă analizezi mai bine observi că Gauff a câștigat doar două seturi contra polonezei în 11 meciuri, iar acelea sunt sinonime cu singura victorie – cea de la Cincinnati din 2023.
În rest, victorii pe linie pentru Iga în două seturi, cu mențiunea că au fost și trei manșe în care Swiatek i-a administrat lui Gauff câte un covrigel (set câștigat cu 6-0).
Meciul își respectă statutul de semifinală, iar Charierul se umple chiar înainte de startul partidei.
Destule steaguri cu mesajul „1GA”, semn că polonezii au venit să-și încurajeze favorita.
Avem de-a face cu o reeditare a finalei din 2022 de la Paris, atunci când Iga nu a avut deloc emoții: 6-1, 6-3.
Debutul de meci arată precum statistica partidelor directe: rău pentru Coco și foarte bine pentru Iga.
Poloneza intră abrupt în meci, are toate reglajele făcute, iar încrederea mare în propriile forțe o poartă direct către un start de semifinală cu break.
Fanii francezi încearcă să o aducă în meci pe Coco, o încurajează frenetic atunci când americanca câștigă câte un punct cu o lovitură spectaculoasă, dar Gauff este departe de a fi un adversar pe măsura liderei WTA.
Campioana en-titre de la US Open are șansele ei de a sta totuși cât mai aproape de Iga pe tabelă, dar la mingile de break își pierde din bruma de luciditate și împrăștie mingile departe de teren.
După o dublă greșeală comisă la scorul de 3-1 pentru Iga, americanca are umerii căzuți, oftează și caută răspunsuri în loja sa. Face o schimbare de tactică și începe să lovească tot mai tare, dar cu cât trimite mai puternic cu atât precizia are de suferit.
Primul set durează 37 de minute și se încheie fără vreo surpriză: 6-2 pentru Iga.
Coco începe setul al doilea cu gândul la o schimbare: lovește mai lung și mai ales mai înalt, iar în câteva rânduri Iga ratează după ce este nevoită să lovească de undeva de peste nivelul umărului.
La 2-1 în favoarea sa și 15-15 pe serviciul Igăi, Coco are o discuție în contradictoriu cu arbitra Aurélie Tourte, iar momentul produce o schimbare în bine pentru Gauff, așa cum de obicei îi iese numai lui Novak Djokovic.
Americanca a făcut breakul și s-a distanțat la 3-1. Motiv numai bun pentru spectatori să savureze momentul și să spere la o semifinală cu ceva intrigă.
A fost însă singurul moment de superioritate pentru Coco, iar avantajul breakului s-a spulberat chiar la următorul game. Iga știe ce joacă, iar dacă nu este nici deranjată de pe traiectorie nu are cum să fie învinsă.
În momentele următoare, Gauff și-a cedat în două rânduri serviciul și cu toate că a salvat trei mingi de meci nu a putut împiedica cea de-a 11-a înfrângere contra polonezei.
Coco (20 de ani) a încheiat partida cu 4 duble greșeli, 39 de erori neforțate și cu un total de 54 de puncte câștigate (față de cele 72 alei Igăi).
One win away from the three-peat \uD83D\uDDE3#RolandGarros pic.twitter.com/blolSgUuDu
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 6, 2024
Jazda \uD83D\uDDE3️#RolandGarros pic.twitter.com/vlexsXngz4
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 6, 2024
În vârstă de 23 de ani, Swiatek se va afla sâmbătă în cea de-a patra finală de la Roland Garros, ea reușind să le câștige pe precedentele trei (2020, 2022 și 2023).
În ultimul act, Iga pornește mare favorită contra jucătoarei Jasmine Paolini – se află la prima finală de Grand Slam din carieră.