Corina Crețu: Funcţionarii CE care analizează PNRR nu vor ceda cu pensiile speciale în tranşa a treia şi în reducerea cheltuielilor publice

Deși oficialii Comisiei Europene „se uită astăzi cu mult mai multă îngăduinţă la România decât în anii trecuţi”, funcţionarii care analizează PNRR „nu vor ceda” în ceea ce priveşte reforma privind pensiile de serviciu ale anumitor categorii profesionale, spune eurodeputatul Corina Creţu.
„Comisia Europeană se uită la România mult mai multă îngăduinţă la România decât în anii trecuţi. Au nevoie de România. În rapoarte, de pildă, noi stăm foarte bine, dar în cheltuirea banilor va fi problema noastră. Dar acei funcţionari care analizează PNRR nu vor ceda cu pensiile speciale în tranşa a treia şi în reducerea cheltuielilor publice”, a afirmat Corina Creţu, potrivit News.ro.
Ea a subliniat că România ar fi putut negocia până în luna mai unele aspecte din PNRR.
Eurodeputatul a subliniat că România se situează la nivelul mediei europene în privinţa banilor alocaţi „pe hârtie”, dar „printre ultimii” dintre ţările europene în privinţa fondurilor efectiv cheltuite.
Fostul comisar european a precizat că l-a contactat pe premierul Marcel Ciolacu, după învestirea acestuia, şi i-a transmis acestuia că îi stă la dispoziţie cu experienţa pe care o are la Comisia Europeană, aşa cum a fost dispusă să ajute orice alt Guvern al României în demersurile privind accesarea de fonduri europene.
„Mi-a spus că mulţumesc, că e mare nevoie de expertiza mea, dar atât!” a completat Crețu.
Întrebată dacă România va realiza ceva semnificativ din PNRR, Corina Creţu a răspuns: „Dacă nu se accelerează, nu are cum”.