Sari direct la conținut

​Corina Crețu: România nu a fost pregătită suficient în 2007 pentru accesarea fondurilor europene

HotNews.ro
Corina Cretu, Foto: Comisia Europeana
Corina Cretu, Foto: Comisia Europeana

Comisarul european pentru Politica Regională, Corina Crețu, afirmă că „România nu a fost pregătită suficient, în 2007, pentru a accesa fondurile europene”. Afirmația oficialului european a fost făcută în timpul unei vizite efectuate marți la Insula de Agrement din Bacău, un proiect care a pierdut mai multe milioane de euro din cauza deficiențelor tehnice de proiectare.

„Eu cred ca România nu a fost pregătită suficient în 2007 pentru accesarea fondurilor europene cu proiecte de calitate. După cum vedeți, avem foarte multe întârzieri acumulate de-a lungul anilor”, a spus Corina Crețu, înainte de a adăuga: „De aceea suntem pe teren, tragem semnale de alarmă acolo unde este cazul tocmai pentru a ajuta”.

Comisarul european pentru Politică Regională a subliniat ca e nevoie de o simplificare și o accelerare a accesării fondurilor europene dar și o mai mare responsabilitate a factorilor locali. Corina Crețu a enumerat câteva motive legate de lentoarea accesării banilor europeni în Romania: „Birocrația, legislația suplimentară pentru fonduri, blocarea multor proiecte în justiție, lipsa experților competenți la toate nivelurile”.

Corina Crețu a precizat că săptămâna viitoare în Comisia Europeană se vor discuta noile măsuri pentru bugetul 2021-2027 privind legătura dintre alocarea fondurilor nerambursabile și respectarea principiilor statului de drept.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro