Sari direct la conținut

Coronavirus și Ordonanța militară. COVID 19 și primul român mort. N-am reușit să ne auto-educăm, să fim responsabili. Jurnal ANTI-covid 19. Zilele 7-8

HotNews.ro
Marcel Vela, Foto: Captura video
Marcel Vela, Foto: Captura video

​A început cu o ordonanță militară. De astăzi a început durata lungă și urâtă a carantinei. Aseară l-am văzut pe Vela la tv și m-a lovit în creștetul capului recomandarea care este obligație: nu mers pe stradă noaptea, mers controlat ziua, închiderea granițelor pentru străini, în sfârșit închiderea mallurilor. M-a lovit durata nedeterminată a restricțiilor. Am simțit în plex, în creier. N-am rezistat, am băut: rom, gin, vin roze, aperol spriț, țuică. Apoi, dimineața, mă trezesc că s-a confirmat și primul mort. În Ro. Credeam că vom fi feriți. Uite, nu. Nu. Nu. Primul român s-a dus. Nu-l cunosc, dar îmi pare rău după omul ăsta.

Acum bate clopotul la biserica din mahala. Ordonanță militară. Biserica e-nchisă. Mă gândesc că-i goală biserica. Că popa predică-n pustiu. Sau că-i slujba primului decedat român.

Se aud câinii lătrând în mahala, și cântând guguștucii, și mierlele, și miorlăind pisicile. Am văzut filme cu căprioare și urși coborâți la benzinării pentru mâncare. Ordonanță militară: nu-i picior de om afară. Doar natura mai are drept la cuvânt. Și sirena ambulanțelor.

Odată cu Ordonanța militară apare și primul mort de coronavirus. Coincidență parcă făcută anume să ne sperie. Ca un avertisment pentru plimbarea de ieri din parc.

După demența de ieri, demența de lume în parcuri. Astăzi sper să revină golul.

Golul în suflet adus de primul mort român, mort din cauza complicațiilor coronavirusului.

Golul de pe străzi. Golul de oameni pe străzi, gol care vindecă. Golul de forfotă pe străzi, gol care vindecă. Mă gândesc că otrava asta COVID 19 o să bântuie în gol pe străzi. Să nu găsească pe cine mușca.

Este prima zi care instituie durata. Prin Ordonanță Militară.

Până acum speram că se termină în aprilie. Ne puneam în capul nostru termene. În mai, în iunie nu știu ce facem. Nu. De acum este clar. Este durata rea, otrăvită, lungă. Creierul nu-și mai găsește odihnă. Gândul nu mai are pe ce să se așeze. Are o singură certitudine: stai acasă, stai nelimitat.

În fapt, n-are certitudini, n-are un termen.

Până acum era un pic de speranță. Creierul lacom halea orice întâmplare, vindecare, glumă, excentricitate, video, gif sau pdf. De acum chiar suntem singuri. Ordonați cu ordonanță militară, cuibăriți cu forța ca vrăbiuțele în cuiburile noastre.

Ordonanța militară impune. Toate eșecurile autoeducării noastre acum se văd. N-am reușit să ne educăm. Suntem loviți de COVID 19, educați cu ordonanță militară.

Hotnews, ro: Detalii despre prima victimă Coronavirus în România

Citește Ordonanța militară. Grupul de Comunicare Strategică:

Între orele 6 dimineața și 10 seara, se „recomandă” ca în afara locuinței casei să se facă pentru o serie restrânsă de motive, printre care mersul la serviciu, cumpărarea de produse, inclusiv pentru animale de companie, sau îngrijirea persoanelor în vârstă.Se închid mall-urile // Activitatea în cabinetele stomatologice, suspendată // Slujbe la Biserică cu ușile închise. Nunți, botezuri și înmormântări cu maximum 8 participanți // Persoanele care nu respectă izolarea vor fi plasate automat în carantină, sub pază

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro