Sari direct la conținut

Costul cu energia va crește la unii clienți pentru a acoperi o facilitate dată firmelor din agricultură și industria alimentară

HotNews.ro
Factura de energie electrica, Foto: Tommaso79 / Dreamstime.com
Factura de energie electrica, Foto: Tommaso79 / Dreamstime.com

O nouă lege (158/2023) prevede dreptul unor clienți non-casnici, cei din industria alimentară și din agricultură (inclusiv sisteme de irigații), de a nu achita costurile pentru lucrările de proiectare și de execuție a instalației de racordare la rețeaua electrică.

“Contravaloarea acestor costuri urmează să fie suportată de către distribuitorul de energie, care le va recupera prin recunoașterea în tarif. Altfel spus, conform prevederilor aplicabile unui domeniu reglementat, precum sectorul de distribuție a energiei, costul aferent unor facilități de acest gen se va regăsi în valoarea tarifului de distribuție pentru TOȚI clienții, casnici și non-casnici, din zona respectivă de concesiune”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

Conform sursei citate, obligația operatorului de distribuţie să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a racordului pentru anumiți clienți finali non-casnici, cu recunoașterea ulterioară a contravalorii în tariful de distribuție, generează un tratament discriminatoriu, constituie un ajutor de stat incompatibil cu regulile pieței comune, dar și cu considerațiile Comisiei Europene și instituie un cost suplimentar pentru consumatori.

  • “În fapt, racordarea gratuită oferită unor categorii de clienți non-casnici este o „socializare” a costului de racordare, întrucât acesta este finanțat inițial de operatorul de distribuție și recunoscut ulterior prin tariful de distribuție, aplicabil tuturor clienților din zona respectivă de concesiune”.

Socializarea costurilor unor lucrări între toți clienții aceluiași operator de distribuție, arată ACUE, generează discriminare, respectiv favorizarea unor anumiți consumatori.

“1. Se instituie un tratament discriminatoriu pentru anumite categorii de operatori economici

Constituția României garantează principiul egalității în drepturi.

În cazul de față, rezultă faptul că se aplică un tratament diferențiat și privilegiat unor anumite categorii de operatori economici, respectiv celor din agricultură și industria alimentară, în contextul unei situații care afectează și alte categorii de operatori, care nu se circumscriu acestor domenii.

Într-o atare situație, Curtea Constituțională a statuat că „nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului”.

2. Măsura propusă prin legea 158/2023 îndeplinește criteriile prevăzute de art. 107, alin. (1) din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), putând fi calificată drept ajutor de stat, respectiv:

  • transferul de resurse de stat: normele privind ajutorul de stat cuprind exclusiv măsuri care implică transferul de resurse de stat. Mai mult, nu este necesar ca ajutorul să fie acordat de stat ca atare. Ajutorul poate fi acordat de un organism intermediar public sau privat desemnat de către stat, în cazul de față operatorii din sectorul de distribuție. Transferul financiar în cazul de față se realizează sub forma unei scutiri de costuri, prin excepție de la regula generală.
  • acordă un avantaj economic operatorilor din industriile agriculturii și alimentară, pe care aceștia nu l-ar fi obținut în condițiile normale ale pieței, astfel încât acești operatori se bucură de acces privilegiat la infrastructură fără a plăti costul de racordare, conform cadrului general aplicabil.
  • selectivitate: avantajul economic este selectiv, afectând astfel echilibrul între anumite societăți şi competitorii acestora și nefiind accesibil altor persoane aflate în situații similare; fiind o excepție prevăzută prin lege, se aplică principiul conform căruia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât, niciun alt operator din alt sector nu ar putea invoca, pe cale de analogie, dispozițiile legii pentru a obține această facilitate. Mai mult, prin identificarea clară de către legiuitor a codurilor CAEN pentru care se aplică excepția, caracterul selectiv este confirmat fără dubiu.
  • măsura are efect potențial asupra schimburilor comerciale derulate între statele membre ale Uniunii Europene, afectând concurența – creându-se un avantaj unei anumite categorii, este afectat echilibrul concurențial la nivel național, însă repercusiunile se reflectă și în relațiile economice cu alte state membre.

Susținerea unor industrii locale, considerate strategice, poate fi făcută prin instrumente transparente, accesibile tuturor operatorilor din sectorul respectiv.

“Soluția corectă, în linie cu legislația națională și europeană, este aplicarea unor scheme dedicate de ajutor de stat acestor sectoare și nu modificarea cadrului legislativ primar care guvernează sectorul energetic, într-un mod care poate fi susceptibil de ajutor de stat nepermis”, mai spune ACUE.

O altă soluție fezabilă este și atragerea de fonduri europene pentru rețele noi și extinderi de rețele în scopul exclusiv al dezvoltării serviciilor de irigații și a sectoarelor cu cod CAEN agricultură.

Sursă foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro