Sari direct la conținut

Cotatia petrolului in usoara scadere, a coborat sub 105 dolari

HotNews.ro

Preturile petrolului au scazut usor miercuri dimineata pe bursele asiatice, pe fondul unei posibile cresteri a productiei tarilor membre OPEC pentru a compensa declinul exporturilor din Libia, scrie AFP.

In primele tranzactii matinale, un baril de titei „light sweet crude” cu livrare in aprilie s-a ieftinit cu 39 de centi pana la 104,63 dolari. Cotatia petrolului Brent din Marea Nordului cu livrare aprilie a scazut cu 36 de centi la 112,70 dolari.

Zvonurile privind o plecare negociata a lui Muammar Gaddafi din Libia a calmat oarecum piata, a declarat pentru Dow Jones Newswires Jim Ritterbusch, de la cabinetul de consultanta Ritterbusch si Asociatii.

De asemenea, OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol), pare gata sa intervina pentru a atenua scaderea productiei de petrol in Libia, a adaugat el.

Potrivit unor surse din industrie citate de Financial Times, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite si Nigeria intentioneaza sa creasca productia saptamanile urmatoare, pana la 300.000 de barili pe zi, in total.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro