Cotidianul: 1.000 de euro salariu pentru cei mai buni bloggeri romani
Cei mai influenti 40 de bloggeri romani castiga in medie 250 de euro pe luna. Majoritatea stau la ciupeala pe langa serviciul AdSense de la Google, insa o duzina dintre ei spera sa sara pragul de 1.000 de euro.
Putin peste 200 dintre blogurile autohtone au decis sa-si sprijine postarile cu reclame care sa le dea apa la moara. 45% dintre cei 441 de respondenti chestionati in cadrul sondajului “Blog Marketing Survey” au declarat ca au avut in ultimul an reclame pe blog. Aproape doua treimi dintre participantii la sondaj au, de altfel, de gand sa-si faca loc de reclama pe paginile personale.
O estimare a pietei reclamei de pe blogurile romanesti o face chiar realizatorul sondajului Cristian Manafu. “Asa, de departe, as zice ca sunt intre 50 si 60 de mii de euro in joc, tot ce a fost in 2007 si 2008”, declara Manafu pentru cotidianul.ro