Sari direct la conținut

Cotidianul: Berlusconi face statiune de schi in Romania

Cotidianul
Berlusconi va construi doua mii de
locuri in hoteluri, vile si pensiuni
Foto: Reuters

Controversatul politician italian Silvio Berlusconi si mai multi investitori straini de talie mare sint interesati sa investeasca intr-o statiune de schi care va fi construita de la zero in Muntii Apuseni, in zona Padis din judetul Bihor, potrivit unor surse apropiate proiectului.

Printre partenerii lui Berlusconi in acest proiect se numara antreprenorul francez Vinci, cel mai mare grup de concesiuni si constructii din lume. Totodata, si-au anuntat intentiile de investitii citeva fonduri imobiliare din Anglia si un grup de firme apropiat de fostul premier al Italiei Silvio Berlusconi. In fapt, controversatul om de afaceri ii are ca reprezentanti ai sai in aceasta afacere pe Vincenzo di Palo si pe Lo Jucco Domenico, personaje care ii reprezinta de multa vreme interesele in Romania.

Proiectul consta in dezvoltarea de la zero a unei statiuni de schi. „Primul modul functional ar putea fi gata in mai putin de un an, cind ar urma sa fie date in exploatare drumurile, statia de epurare, primele spatii de cazare si prima pirtie de schi, prevazuta si in Planul guvernamental de dezvoltare a domeniului schiabil, «Schi in Romania». Vor fi create peste 600 de locuri noi de munca, iar localnicii vor putea sa dezvolte eficient activitati traditionale“, ne-a declarat avocatul Sterica Florea, reprezentantul grupului de investitori in relatia cu autoritatile.

Statiunea va fi construita in zona turistica Padis, celebra prin varietatea de atractii – pesteri, ghetari, canioane si chei, lacuri subterane si cascade. Zona beneficiaza 200 de zile pe an de zapada adecvata pentru sporturile de iarna. In prezent, zona este foarte slab exploatata turistic.

Integral in Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro